Nouă apariție editorială

La Editura Insitutlului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut o nouă ediție a Acatistierului.

„În prezenta ediţie sunt cuprinse toate textele din Acatistierul românesc precedent, cu precizarea că Acatistul Sfinţilor Ilie Iorest şi Sava Brancovici a fost refăcut, întrucât s-a adăugat, între timp, şi cinstirea Sfântului Ierarh Simion Ştefan, iar Paraclisele Maicii Domnului care erau tipărite la finalul Acatistierului, au fost relocate în bogata colecţie de Paraclise, publicată deja de Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă. În volumul de faţă s-au adăugat, la toate Acatistele în cinstea Sfin­ţilor, rugăciuni finale, unele preluate din ediţii mai vechi, altele traduse din limba greacă sau alcătuite mai recent”, aflăm din Nota editorială.

Volumul poate fi cumpărat de la de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul Ortodoxia (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile Cuvântul Vieţii(Calea Victoriei, Nr. 28), Magazinul Librăria Ortodoxă (B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa magazinatediturapatriarhiei.ro

Din aceeași categorie