Bărbat ales, cu nume bun, plin de Duh Sfânt şi de înţelepciune, aşa cum este numit în capitolul al şaselea din Faptele Sfinţilor Apostoli, Ştefan este primul dintre cei şapte diaconi ai Bisericii creştine, ales de sfatul celor doisprezece. Întreaga misiune a Sfântului Ştefan a fost caracterizată de o coordonată principală: demonstrarea faptului că Mântuitorul Iisus Hristos este Mesia Cel prezis de proroci, adică împlinirea promisiunilor divine vechi-testamentare. Pentru credincioșii care vor să afle mai multe despre viața și martiriul Sfântului Ștefan sau să îi citească acatistul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat „Viața și Acatistul Sfântului Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan”.
Lucrarea poate fi cumpărată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin
editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor şi mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Din aceeași categorie



