12 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a Preafericitului Părinte Daniel

Luni, 30 septembrie 2019, Biserica Ortodoxă Română aniversează 12 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel.

Cu acest prilej, de la ora 09.00, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va săvârși Sfânta Liturghie, la care vor participa membrii Sfântului Sinod, membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu colaboratorii lor, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, personalități ale vieții publice și culturale românești.

La ora 11.00, după Sfânta Liturghie, va urma Slujba de Te Deum, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului  Părinte Patriarh Daniel în cei 12 ani de rodnică slujire patriarhală.

În continuare, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfășura un moment aniversar în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea reprezentanților autorităților de Stat centrale și locale, precum și din partea altor instituții publice.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie