13 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române         

Miercuri, 30 septembrie 2020, Biserica Ortodoxă Română aniversează 13 de ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh.

Cu acest prilej, de la ora 9.00, se va săvârși Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, iar la ora 11.00 va fi oficiată slujba de Te Deum, ca mulțumire plină de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în viața Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 13 ani de slujire patriarhală. Vor participa membrii Sfântului Sinod, membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc, membrii Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, personalități ale vieții publice și culturale.

În continuare, la ora 12.00, în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, se va desfășura un moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele din partea reprezentanților autorităților de stat, precum și din partea altor instituții publice.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Sursa: Basilica.ro