Academicianul Emilian Popescu a trecut în veșnicie marți, la vârsta de 92 de ani.
Renumitul profesor s-a născut în data de 20 februarie 1928, în localitatea Orlești, Vâlcea.
A urmat Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1940-1947), Facultatea de Filologie din București, secția, limbi clasice (1948-1952) și Institutul Teologic Universitar din București.
În 1955 a susținut teza de licență despre Sfântul Grigorie Palama, alcătuită sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae.
A fost Preparator și asistent la Institutul de Istorie din București (1952-1956), cercetător, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutului Teologic Universitar din București (de la 1 februarie 1978).
A participat la Congrese și simpozioane Internaționale de epigrafie și istorie, precum și la a șasea Adunare generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Vancouver, 1983).
În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria G – „Cultele”.
În anul 2006 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Trei ani mai târziu, în 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Acad. Emilian Popescu Crucea Patriarhală „pentru eforturile depuse în lucrarea de traducere și promovare a lucrărilor Sfinților Părinți ai Bisericii lui Hristos”.
În anul 2018, renumitul profesor a primit din partea Preafericirii Sale Ordinul Sfântul Andrei pentru întreaga activitate desfășurată.
Foto credit: Arhivă Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



