Părinte al Bucovinei şi prieten al Sfinţilor Putneni – Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor (1929-2020)

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a  Arhiepiscopului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, vineri, 22 mai 2020:

Părinte al Bucovinei și prieten al Sfinților Putneni – Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților (1929-2020)

Împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română am primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viață a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Lucrarea sa pastorală, misionară, duhovnicească, culturală și socială pentru binele Bisericii, am evocat-o cu multă prețuire anul trecut, în 25 august 2019, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, în cuvântul adresat cu acea ocazie, pe care l-am intitulat: „Un ierarh evlavios și harnic – Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților la 90 de ani de viață”. În cele ce urmează vom reaminti câteva etape ale vieții sale și principalele sale preocupări constante.

Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut la 25 august 1929, din părinții Maria și Mihai Zainea, o familie de oameni credincioși din localitatea Herăști, comuna Greabănu (județul Buzău), primind la botez numele Vasile.

Vocația sa bisericească s-a remarcat din tinerețe. Între anii 1948 – 1951, după cursurile medii ale Liceului din Râmnicu Sărat, a urmat și cursurile Semi­narului monahal de la Mănăstirea Neamț, ca frate de mănăstire. La 10 martie 1951 a primit chipul cel îngeresc al călugăriei, pri­mind numele Pimen.

A fost hirotonit ierodiacon în anul 1951, iar ieromonah în anul 1957, după ce a urmat studii teologice superioare la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), apoi studii de specializare la Universitatea din Köln, Germania (1976-1977). În perioada 1957-1961 a fost stareț al Mănăstirii Putna, iar între anii 1974-1978 a fost stareț al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, Suceava. Începând cu 1 februarie 1978, a fost Superior al Așezământului Românesc de la Ierusalim.

Între anii 1979-1982, a fost exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. La recomandarea Mitropo­litului Moldovei, Teoctist Arăpașu, în data de 10 ianuarie 1982, a fost ales Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu numele de Sucevea­nul, fiind hirotonit la 24 iunie 1982. În anul 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar Preasfințitul Părinte Pimen, la recomandarea noastră, în calitate de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a fost ales și întronizat (3 martie 1991) Arhiepiscop al acestei eparhii.

Timp de aproape trei decenii, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a desfășurat în această eparhie o bogată activitate liturgică, pastorală, edilitară, culturală și social-filantropică.

Cu mult zel misionar și cu multe eforturi susținute, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a desfășurat ample activități în eparhia sa. Printre acestea se numără redeschiderea mai multor sfinte lăcașuri care au fost închise în perioada comunistă, zidirea de multe biserici noi, înființarea de noi protopopiate, precum și înființarea de noi așezăminte monahale.

În paralel cu zidirea noilor locașuri de cult, care reprezenta o necesitate liturgică reală a Bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a susținut și activitatea de consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a bisericilor și mănăstirilor monumente istorice din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, adevărate altare ale memoriei poporului român și neprețuite opere de artă eclesială, înscrise în tezaurul de valori ale patrimoniului cultural național și mondial.

Urmând învățăturii Sfintelor Scripturi și ale Sfinților Părinți ai Bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen s-a străduit ca în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților să fie înmulțite faptele iubirii milostive, prin înființarea mai multor instituții și așezăminte social-filantropice în vederea ajutorării orfanilor și copiilor din familii cu posibilități financiare limitate (3 așezăminte pentru copii), precum și pentru ajutorarea persoanelor în vârstă sau defavorizate, ocrotite în 9 cămine de bătrâni.

Ca o încununare a lucrării sale de părinte spiritual al Bucovinei a fost proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, în data de 14 mai 2017, eveniment solemn la care am participat împreună cu majoritatea ierarhilor Sfântului Sinod, ca răspuns la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Pimen.

Conștiința pastorală și misionară a Înaltpreasfințitului Părinte Pimen a îmbinat evlavia personală a ierarhului harnic și milostiv, cu lucrarea dinamică pentru binele comun; prețuirea față de lucrarea înaintașilor săi, cu sentimentul datoriei morale de a continua lucrarea lor în prezent.

În numele ierarhilor Sfântului Sinod și al nostru personal, adresăm familiei îndurerate, clerului, viețuitorilor din mănăstiri și tuturor credincioșilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, părintești condoleanțe, rugându-ne Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, să așeze sufletul Părintelui Arhiepiscop Pimen, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, în ceata sfinților Săi slujitori, care au binevestit lumii Evanghelia mântuirii și a vieții veșnice.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Foto credit: Doxologia / Tudorel Rusu

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie