Patriarhul României transmite „gând părintesc de compasiune și consolare” familiei preotului Ilie Melniciuc din Iași la decesul fiului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe preotului Ilie Melniciuc din Iași, după ce fiul său Gabriel în vârstă de 20 de ani a decedat în urma unui stop cardio-respirator în timp ce era la mare în stațiunea Olimp.

„Am aflat cu mare tristețe vestea dureroasă a trecerii din această viață a fiului dumneavoastră, tânărul Ilie Gabriel, în urma accidentului din după-amiaza zilei de 9 august 2020”, a scris Părintele Patriarh Daniel familiei îndoliate.

„Vă adresăm gândul nostru părintesc de compasiune și consolare în fața unei suferințe atât de cumplite și suntem alături de dumneavoastră, precum și de toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe tânărul Ilie Gabriel, care s-a remarcat ca fiind un student eminent”.

Patriarhul Daniel a afirmat că se roagă „Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morții” să îi întărească duhovnicește pe soții Melniciuc „și să așeze sufletul robului Său Ilie Gabriel în ceata sfinților Săi, în lumina pacea și iubirea Preasfintei Treimi”.

Ilie Gabriel Melniciuc studia la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și era implicat în numeroase activități în cadrul organizației studențești AIESEC.

Părinții săi sunt profesori la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

Familiei Pr. Ilie și Nicoleta Melniciuc

Îndurerată familie,

Am aflat cu mare tristețe vestea dureroasă a trecerii din această viață a fiului dumneavoastră, tânărul Ilie Gabriel, în urma accidentului din după-amiaza zilei de 9 august 2020.

Vă adresăm gândul nostru părintesc de compasiune și consolare în fața unei suferințe atât de cumplite și suntem alături de dumneavoastră, precum și de toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe tânărul Ilie Gabriel, care s-a remarcat ca fiind un student eminent.

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Biruitorul morții, să vă întărească duhovnicește și să așeze sufletul robului Său Ilie Gabriel în ceata sfinților Săi, în lumina pacea și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie