Ziua de Rugăciune pentru Mediu, inițiativă ortodoxă de rugăciune și conștientizare pentru protejarea Creației

La 1 septembrie 1989, Patriarhul Dimitrios I al Constantinopolului instituia, la începutul Anului Bisericesc, Ziua de Rugăciune pentru mediu. Urmașul lui, Patriarhul Bartolomeu, a continuat această activitate de rugăciune și conștientizare. Părintele Patriarh Daniel indică în predicile sale că la originea poluării mediului stă păcatul.

În mesajul prin care instituia această zi, publicat la 1 septembrie 1989, Patriarhul Dimitrios scria: „Din nefericire, în zilele noastre, sub influența raționalismului extrem și al egocentrismului, omul a pierdut sensul sacralității Creației și acționează ca un stăpân arbitrar și abuziv”.

„În locul spiritului euharistic și ascetic în care Biserica și-a crescut copiii de veacuri, azi observăm profanarea naturii pentru satisfacerea nu a nevoilor umane de bază, ci a nesfârșitei și crescândei dorințe și pofte umane, pe care gândirea consumeristă o încurajează”, mai scria patriarhul.

În consecință, el invita întreaga lume creștină ca în fiecare an, la 1 septembrie, să înalțe, împreună cu Patriarhia Constantinopolului, rugi și mulțumiri pentru „marele dar al Creației și pentru protejarea și salvarea ei”.

„Totodată, îndemnăm credincioșii să-și impună lor și copiilor lor să respecte și să protejeze natura înconjurătoare, iar pe cei cărora le-a fost încredințată responsabilitatea guvernării să acționeze fără întârziere pentru protejarea și conservarea naturii create”.

Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului a continuat această moștenire spirituală, ajungând să fie denumit de jurnaliștii din întreaga lume „The Green Patriarch” („Patriarhul Verde”). Sanctitatea Sa a inițiat „Comisia pentru ecologie, știință și mediu” și „Seminarul special pentru mediu” de la Academia Teologică din Halki.

Păcatul, principala sursă de poluare a Creației

Și Părintele Patriarh Daniel a vorbit despre poluarea lumii înconjurătoare, despre care a spus că este o consecință a păcatului. Oferind o perspectivă spirituală, Patriarhul României afirma în 2016:

„Multele noastre păcate, care sunt o poluare a sufletului, determină adesea și o poluare a Creației. Este o legătură între sufletul păcătos și natura profanată de omul lacom de înavuțire și care nu este responsabil pentru darurile primite de la Dumnezeu ca să le cultive și să le transmită și generațiilor viitoare.”

Cu alte cuvinte, natura va fi protejată atunci când omul își va schimba mintea și, odată cu aceasta, și acțiunile abuzive asupra ei.

În lumina acestor afirmații, Ziua de Rugăciune pentru Mediu trebuie să fie și o zi de conștientizare cu privire la nevoia noastră de înduhovnicire, căci tot ceea ce facem și gândim influențează lumea în care trăim: în bine sau în rău.

Foto credit: Ziarul Lumina (Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” din Țara Loviștei)

Sursa: Basilica.ro