12-14 iulie: Consfătuirea Națională ASCOR
La București va avea loc în perioada 12-14 iulie 2019 Consfătuirea Națională a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR). Pe parcursul celor 3 zile ale evenimentului, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și la Centrul Paraclisului Universitar Sfinții Chiril și Metodiu din Campusul Universității de Științe Agronomice, se vor desfășura lucrările Consfătuirii Naționale. În cadrul întâlnirii se vor stabili regulile sesiunilor de lucru, se vor fixa obiectivele evenimentului și va fi prezentat raportul activității fiecărei filiale din
Patriarhul Daniel a deschis lucrările conferinţei naţionale dedicate picturii bisericeşti
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a deschis luni, 10 iunie, lucrările Conferinţei Naţionale Unitate dogmatică şi specific naţional în pictura bisericească. Evenimentul se desfăşoară pe durata a două zile şi este organizat de Sectorul Cultură şi Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române şi Comisia de Pictură Bisericească. Manifestarea culturală se află la a şaptea ediţie, iar tema ediţiei actuale este Satul românesc, izvor de artă creştină, tradiţie şi continuitate etnică. Conferinţa are loc în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei. Foto
Ziua Europei la Palatul Patriarhiei: Forumul The State of Europe
Prima parte a Forumului “The State of Europe” care se desfășoară pentru prima dată la București va avea loc joi, 9 mai 2019, la Palatul Patriarhiei și va fi dedicat situației Europei din perspectivă creștină. Evenimentul prilejuit de celebrarea Zilei Europei va începe la ora 19:30 și va include prelegerea „Poate moștenirea noastră creștină să inspire astăzi proiectul european?” (‘Can our Christian heritage still inspire the European project today?’) susținută de Teodor Baconschi. Arhidiaconul Ionuț Mavrichi de la Biroul de
Vasile Bănescu va conferenţia la Ploieşti despre mărturisirea valorilor creştine în spaţiul public asaltat ideologic
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, va conferenţia miercuri 17 aprilie, începând cu orele 18:00, la Palatul Culturii din Ploiești, sala „Marea Unire”. Tema conferinţei este: Mărturisirea valorilor creştine în spaţiul public asaltat ideologic. Evenimentul face parte din seria de conferințe lunare organizate de Platforma Civică Împreună în cadrul cărora sunt abordate teme specifice epocii noastre. Foto credit: Basilica.ro Sursa: Basilica.ro
Diac. Sorin Mihalache va conferenţia la Biserica Icoanei din Bucureşti
Diac. Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Dumitru Stăniloae din Iași va conferenţia miercuri, 13 martie 2019, începând cu ora 18:00, la Biserica Icoanei din Capitală. Conferinţa este organizată în cadrul evenimentelor religioase şi culturale desfăşurate la parohia bucureşteană sub genericul Icoana – fereastră spre Dumnezeu. Evenimentele ajunse la cea de-a 12-a ediţie vor avea loc în perioada 12-18 martie 2019. Diac. Sorin Mihalache Părintele diacon Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de
La Caraiman a avut loc o conferință despre rolul spiritualității creștine în viața poporului român
În cadrul conferinței „Credința mea sporită strop cu strop” susținută la Mănăstirea Caraiman, preoții Gheorghe Holbea și Mihail Săsăujan au vorbit despre contribuția preoților militari în Primul Război Mondial și rolul spiritualității creștine în viața poporului român, scrie basilica.ro. „Neamul românesc a fost răstignit de multe ori și totuși a ieșit biruitor prin credința în Sfânta Cruce, în Înviere și prin această cultură a Sfintei Liturghii”, a declarat părintele Gheorghe Holbea pentru Trinitas TV. Părintele Gheorghe Holbea a evidențiat „fibra
Patriarhul îndeamnă la comemorarea românilor care au valorificat Marea Unire de la 1918 și până în prezent
Patriarhul Daniel a adresat, în faţa a peste 800 de clerici, îndemnul la comemorarea românilor care prin activitatea lor au valorificat Unirea de la 1918 și până în prezent, potrivit basilica.ro. „Suntem chemați, mai ales în acest an Centenar, să evidențiem și să comemorăm pe toți acei români care, prin cuvânt și faptă au fructificat Marea Unire de la 1918 și până în prezent: ctitori de biserici și mănăstiri, promotori ai educației creștine românești și ai culturii române din țară
Părintele Constantin Necula a conferențiat în Capitală
Biserica Sfântul Spiridon – Vechi din Capitală a fost gazda unei întâlniri de suflet cu părintele Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. Micuța biserică din centrul Bucureștiului a primit cu acest prilej, vineri, 9 decembrie 2016, și primii colindători. Grupul vocal ASCOR BAIA MARE i-a încântat pe cei prezenți prin colinde tradiționale maramureșene. Evenimentul de ieri seară a precedat hramul Sfântului Ierarh Spiridon din 12 decembrie. Conferința susţinută a avut tema Ortodoxia Sfântului Spiridon în Ortodoxia
Conferinţa ”Viața, darul lui Dumnezeu”
În seara zilei de 25 martie 2015, la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, a avut loc conferința cu tema ”Viața, darul lui Dumnezeu”, organizată de Protopopiatul Ilfov Nord și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din România, Filiala Otopeni al cărui preşedinte este dl. Daniel Gheorghe. În deschidere, corul ”Macarie Protopsaltul” al Protoieriei Ilfov Nord, dirijat de Pc. Pr. Dumitrescu Constantin, a susținut un concert de cântece religioase specifice acestei perioade a Sfântului și Marelui Post. În prezența preoților și tinerilor
Părintele Stăniloae omagiat la parohia ”Acoperământul Maicii Domnului” - Drumul Taberei
La biserica parohiei bucureștene „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”- Drumul Taberei, prin implicarea preotului paroh Sergiu Ristea şi asociației L.T.C.O.R. – filiala sector 6, a fost organizată marţi, 10 Martie 2015, începând cu ora 18:00 o seară duhovnicească, potrivit protoieriasector6capitala.ro Invitatul special al acestui eveniment a fost Părintele Conferențiar Doctor Gheorghe Holbea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. Seara a fost deschisă prin rostirea rugăciunilor începătoare. Apoi a urmat vizionarea filmului documentar „Părintele