Nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea făcută întru smerenie

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 9 februarie 2014, în Duminica a XXXIII-a după Rusalii, numită şi a Vameşului şi a Fariseului. În toate bisericile s-a citit la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelică de la  Sf. Ev. Luca, capitolul 18, versetele de la 10 la 14, în care se relatează Pilda Vameşului şi a Fariseului: Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig.

Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.

Biserica Ortodoxă a intrat în perioada Triodului

Începând cu această Duminică, Biserica Ortodoxă a intrat în perioada Triodului, una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic. Triodul precede perioada Penticostarului și urmează celui mai lung interval din anul bisericesc, perioada Octoihului. Această perioadă durează zece săptămâni, dintre care trei sunt pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști, șase reprezintă perioada propriu-zisă a postului, iar ultima este Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenţi despre perioada anului bisericesc în care am intrat, numită Triod: „Duminica aceasta este Duminica Vameșului și Fariseului, potrivit evangheliei care s-a citit astăzi. Această Duminică arată şi începutul perioadei Triodului. Această perioadă are 10 săptămâni din timpul anului bisericesc şi anume trei săptămâni pregătitoare care conţin patru duminici, apoi şase săptămâni Postul Sfintelor Paşti şi a şaptea săptămână este săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cele patru duminici cuprinse în cele trei săptămâni pregătitoare sunt: Duminica Vameşului şi Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. După această duminică, luni începe perioada Postului Sfintelor Paşti”.

Avem mereu nevoie de rugăciune smerită, de pocăinţă sinceră, de milostenie arătată faţă de cei în nevoi şi de înfrânare

Această perioadă de pregătire, înainte de a intra în Postul Sfintelor Paşti, are o semnificaţie deosebită prin modul în care Biserica a ales citirea Pericopelor evanghelice, a arătat Patriarhul României: În prima duminică din cele patru dinaintea perioadei Postului Sfintelor Paşti, numită Duminica Vameşului şi Fariseului, ni se arată că prima treaptă din urcuşul duhovnicesc spre învierea sufletului din moartea păcatului şi pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sfintele Paşti este o treaptă a rugăciunii smerite. A doua duminică din perioada pregătitoare, Duminica fiului risipitor ne arată necesitatea sau treapta a doua a urcuşului spre Înviere a pocăinţei sincere. Treapta a treia simbolizată prin Duminica Înfricoşătoarei judecăţi este treapta milosteniei darnice şi a patra este Duminica izgonirii lui Adam din Rai pentru că nu a postit; aceasta ne arată importanţa postirii sau înfrânării de lăcomie pentru a dobândi iubirea milostivă şi darnică. Toate aceste duminici pregătitoare cu semnificaţia lor duhovnicească de trepte în creştere duhovnicească ne arată că în timpul postului care urmează după aceste patru duminici avem mereu nevoie de rugăciune smerită, de pocăinţă sinceră, de milostenie arătată faţă de cei în nevoi şi de postire sau înfrânare de la lăcomia după orice lucru care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu şi să ne unim cu El. Această pregătire, această pedagogie a fost fixată de Sfinţii Părinţi, mari nevoitori, oameni postitori, rugători, oameni care au luptat cu păcatul şi au dobândit virtuţile, oameni care au simţit în viaţa lor taina Învierii sufletului din moartea păcatului şi bucuria unirii omului cu Hristos cel Răstignit şi Înviat”.

„În Duminica aceasta a Vameşului şi Fariseului Evanghelia ne arată o pildă pe care Mântuitorul a rostit-o arătând importanţa smereniei, a rugăciunii unită cu smerenie. Hristos Domnul ne spune că doi oameni au urcat la templul din Ierusalim ca să se roage şi acolo vedem două stări sociale diferite, două poziţii fizice a persoanei diferite şi două stări sufleteşti diferite. Vedem că vameşul şi fariseul erau doi oameni din două stări diferite. Fariseii se considerau elita poporului ales, oameni învăţaţi, oameni cu vază, oameni cu influenţă, iar vameşii formau o categorie de oameni dispreţuiţi din două motive: în primul rând că s-au pus în slujba Imperiului Roman care stăpânea peste Ţara Sfântă în aceea vreme şi în al doilea rând pentru că aceşti vameşi îndată ce au dobândit dreptul de a aduna taxele sau impozitele au devenit lacomi, răpitori şi foarte dornici de a se îmbogăţi cu orice preţ, repede, chiar şi în mod necinstit. Această diferenţiere este necesară ca să înţelegem oarecum atitudinea celor două persoane diferite în faţa templului din Ierusalim”, a mai spus Preafericirea Sa.

Dumnezeule fii milostiv mie păcătosului

De asemenea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenţi despre rugăciunea smerită a vameşului şi atitudinea mândră a fariseului: „Evanghelia ne spune că aceşti doi oameni care au urcat la templu s-au rugat diferit în faţa lui Dumnezeu. Fariseul stătea drept în faţa lui Dumnezeu, într-o poziţie semeaţă, în timp ce vameşul mai la îndepărtare, cu capul aplecat, privirea în pământ, bătea cu  mâna în piept ca semn de regret pentru păcate şi zicea: Dumnezeule fii milostiv mie păcătosului. Vedem deci două atitudini, două poziţii fizice diferite, semeţ şi mândru acest fariseu stătea drept pentru că se considera drept, iar celălalt pentru că îşi vedea propriile păcate stătea smerit, privea spre pământ, simţea că numai cu ajutorul lui Dumnezeu se poate ridica din păcate; privea spre pământ pentru că cele  pământeşti l-au aplecat mult spre moarte. Deci, avem două stări, două poziţii diferite ale corpului care corespund celor două stări diferite din sufletele celor care se roagă. Evanghelia ne spune că fariseul care stătea drept, semeţ, în faţa altarului se ruga în sine, întru sine, adică în gând, fără voce tare, fără glas şi zicea: Îţi mulţumesc ţie Dumnezeului că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi sau ca acest vameş care era în apropiere. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Vedem în această rugăciune a fariseului faptul că se ruga în sine şi pentru sine, că Dumnezeu cunoaşte şi rugăciunea făcută cu gândul, nimeni nu l-a auzit cum se ruga, dar Dumnezeu cunoscând gândurile oamenilor ştia ce gândeşte, ce spune în gând el când se roagă. În treacăt a mulţumit lui Dumnezeu pentru că îndată a trecut de la mulţumirea adusă lui Dumnezeu la mulţumirea de sine. De fapt el a venit să se felicite pe sine în faţa lui Dumnezeu, să amintească lui Dumnezeu cât de vrednic este el că posteşte de două ori pe săptămână şi dă zeciuială din ceea ce câştigă ca şi când Dumnezeu ar fi uitat de virtuţile lui şi, mai ales, îndată după ce se laudă pe sine sau chiar şi înainte judecă pe alţii. Mulţumirea adusă lui Dumnezeu este doar un pretext pentru a se lăuda pe sine, el nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în săvârşirea faptelor bune, ci se auto-preamăreşte, se felicită pe sine însuşi fiind plin de sine. Vedem în atitudinea fariseului o rugăciune a omului mândru, plin de sine. Pentru că era plin de sine nu mai era loc în el cu adevărat de prezenţa lui Dumnezeu şi nici de iubire faţă de semeni, se lăuda pe sine şi judeca pe alţii. În acelaşi timp, în aceiaşi biserică, în acelaşi templu, vameşul smerit cu ochii aplecaţi spre pământ, cu multă zdrobire de inimă cerea milostivirea lui Dumnezeu: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului”. 

Dumnezeu preferă unui drept mândru pe un păcătos smerit

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că nu orice rugăciune este primită la Dumnezeu, ci numai rugăciunea făcută întru smerenie: „Hristos Domnul ne spune că dintre aceştia doi, fariseul mândru şi vameşul păcătos smerit, al doilea, adică vameşul s-a întors mai îndreptat la casa sa. Prin aceasta vedem că Dumnezeu preferă unui drept mândru pe un păcătos smerit. Este mai bine să fii păcătos smerit decât un drept mândru. Şi aceasta arată că nu orice rugăciune este primită la Dumnezeu, ci numai rugăciunea făcută întru smerenie. Deci, adevărata rugăciune este mai întâi preamărirea lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale arătate nouă, mulţumire pentru ajutorul primit de la El şi cerere pentru a primi ajutor în continuare, în tot timpul vieţii noastre”.

Să urmăm virtuţilor fariseului şi smereniei vameşului

 „Triodul, în slujba Utreniei, scoate în evidenţă importanţa rugăciunii smerite, dar în cântarea a V-a de la Utrenie îndeamnă să luăm ce e bun de la amândoi, să luăm virtuţile sau să urmăm virtuţilor fariseului şi smereniei vameşului şi să ne îndepărtăm de ceea ce este greşit şi anume, mândria fariseului şi pierzarea, se spune acolo, sau oarecare împătimire care duce la pierzare şi anume această împătimire a vameşului. Deci, cartea Triodului face o sinteză între virtuţile fariseului şi smerenia vameşului şi ne îndeamnă să fim lucrători ai virtuţilor, să fim postitori să fim milostivi, iar toate acestea să le facem cu smerenie”, a mai spus Patriarhul Românei.

Când păcătuim trebuie să ne ridicăm prin pocăinţă, iar atunci când săvârşim fapte bune trebuie să le acoperim cu haina smereniei

Preafericirea Sa arătat că Evanghelia de astăzi este bogată în înţelesuri duhovniceşti, şi a subliniat faptul că prin această punere în contrast a smereniei şi a înălţării ne arată deodată calea spre mântuire, dar şi lupta pe care o avem de purtat pe calea mântuirii.

„Evanghelia transmite mesajul său principal în concluzia pe care Mântuitorul o dă pildei sale si anume: Oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa. Aceasta înseamnă că oricine se smereşte va fi înălţat de Dumnezeu în relaţia de iubire milostivă, smerită şi sfântă a lui Dumnezeu faţă de oameni. Oricine se înalţă pe sine va fi smerit în înţelesul că va fi umilit de către alţii prin faptul că este mândru şi arogant, dar şi pentru că nu poate creşte spiritual, chiar dacă nu este umilit de cineva. Cel ce se înalţă pe sine se va smeri adică va fi umilit pentru că nu poate creşte duhovniceşte în relaţia cu Dumnezeu fiind plin de sine şi nu mai este loc de iubirea lui Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni în sufletul omului mândru. Deci, cel ce se înalţă pe sine se va smeri în sensul că va cădea, va decădea şi va diminua din viaţa sa duhovnicească. Deci, deşi Evanghelia are cuvinte puţine ea are o bogăţie deosebită de sensuri duhovniceşti, astfel încât această punere în contrast a smereniei şi a înălţării ne arată deodată calea spre mântuire, dar şi lupta pe care o avem de purtat pe calea mântuirii şi anume atunci când suntem păcătoşi trebuie să ne ridicăm prin pocăinţă, iar atunci când săvârşim fapte bune trebuie să le acoperim cu haina smereniei pentru ca ele să nu devină mândrie sau pricină de cădere sau decădere spirituală tocmai prin iubirea de sine exclusivistă. Vedem că Evanghelia ne pune în faţă primejdia sau primejdiile pe care le poate crea mândria, mai întâi o lipsă de comunicare deplină cu Dumnezeu, o rugăciune fără rodire sfinţitoare şi transformarea rapidă din mulţumire de sine în judecare sau osândire a altora. În general, oamenii care se cred mai buni decât ceilalţi devin foarte repede aspri judecători ai lor şi prin aceasta pierd din suflet iubirea milostivă care în mod firesc vine în sufletul omului prin rugăciune fierbinte. Avem o întreagă luminare a sufletului cum trebuie el să pornească în urcuşul spre învierea din moartea păcatului şi spre învierea sărbătorii Sfintelor Paşti. Deci,  avem o bucurie deosebită când simţim că Dumnezeu intră în sufletul omului care se roagă în smerenie şi o pace deosebită. Un părinte contemporan, rugător, din Egipt, Matei cel smerit spunea că atunci când te rogi să te rogi atent şi smerit şi dacă ai simţit bucurie şi pace în suflet după ce ai făcut rugăciunea este semnul că ea a fost primită de Dumnezeu, dacă după rugăciune eşti neliniştit şi nu ai bucurie în suflet înseamnă că te-ai rugat într-un mod risipit sau neatent, sau insuficient de mult. Dumnezeu răspunde rugăciunii smerite şi stăruitoare prin pacea şi bucuria pe care le revarsă în sufletul celui care se roagă cu smerenie, cu dragoste de Dumnezeu şi de aproapele”, a mai spus Preafericirea Sa.

Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica întoarcerii Fiului risipitor, a XXXIV-a după Rusalii.

Sursa: www.basilica.ro