PS Timotei Prahoveanul a vorbit la Patriarhie despre tema cea mai importantă a propovăduirii Mântuitorului

În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a vorbit credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală despre tema cea mai importantă a propovăduirii Mântuitorului.

Potrivit Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, tema Împărăției Cerurilor a fost anunțată de Mântuitorul Hristos încă din prima zi a activității Sale misionare.

„Este locul pentru care ne pregătim să nu-l pierdem”, a spus Preasfinția Sa.

În predica din timpul Sfintei Liturghii, Episcopul a vorbit și despre pocăință.

„Pocăința este acea scară pe care noi cei căzuți și plecați departe în lumea păcatului ne întoarcem din locul în care am căzut, iar Sfântul Vasile cel Mare ne spune că pocăința trebuie săvârșită astăzi. Nu știm dacă mâine este o zi pe care o vom mai avea de la Dumnezeu”.

„Pocăința nu se face în văzut lumii. Pocăința este o atitudine profundă care se manifestă între cel care plânge și Dumnezeu care primește lacrimile”.

La Sfânta Liturghie de la Patriarhie au participat și membrii Consiliului Național al ASCOR.

PS Timotei Prahoveanul a făcut cunoscută credincioșilor din Catedrală prezența acestora, le-a mulțumit pentru participare și activitatea misionară și s-a rugat lui Dumnezeu „să-i inspire pe mai departe, să aibă o lucrare misionară, să fie pildă pentru tinerii de vârsta lor”.

CN al ASCOR s-a întâlnit după Sfânta Liturghie cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Sursa: Basilica.ro