Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit, astăzi, 15 martie 2013, la Reședința Patriarhală din București, cu consilierii Sectoarelor social-filantropice din toate eparhiile din țară, după ce, în aceste zile, consilierii au avut o întrunire în cadrul căreia au discutat despre probleme administrative ale Federației Filantropia din care fac parte 18 din cele mai active asociaţii şi fundaţii care lucrează în domeniul social în eparhiile Patriarhiei Române. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulțumit pentru activitățile
În Biserica Ortodoxă, luni, 18 martie, începe Postul Mare care precede sărbătoarea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care, anul acesta, o vom sărbători duminică, 5 mai. Astfel, perioada de postire pentru sărbătoarea Sfintelor Paști, anul acesta, este de luni, 18 martie, până sâmbătă, 4 mai, inclusiv. Mai multe informații despre istoricul și semnificațiile Postului Mare în Biserica Ortodoxă aflăm de la Părintele Prof. Dr. Ene Braniște din lucrareaLiturgica Generală apărută la EdituraInstitutului Biblic și de Misiune al
Iubitorii de artă din Bucureşti pot vizita până spre sfârşitul lunii aprilie expoziţia de icoane ortodoxe de tradiţie rusească, deschisă în sălile „Kretzulescu“ ale Muzeului Naţional de Artă al României. După mai bine de două decenii, Muzeul Naţional de Artă al României expune din nou, în cadrul expoziţiei „Între Est şi Vest. Pictură rusă din Patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României (secolele XVI-XX)“, 59 de lucrări, 31 de icoane şi 28 de picturi. Toate lucrările sunt din colecţiile Secţiei
Mesajul Patriarhului României la alegerea noului Papă: Sanctităţii Sale Papa FRANCISC Cetatea Vaticanului Sanctitatea Voastră, Biserica Ortodoxă Română se alătură acestor momente de bucurie ale Bisericii Romano-Catolice, ca urmare a alegerii Sanctităţii Voastre ca Episcop al Romei și Papă. Suntem convinși că valorile morale autentice, bazate pe credinţa bimilenară creștină, vor continua să aibă un loc central în activitatea Sanctităţii Voastre ca Primat al Bisericii Romano-Catolice, având în vedere lucrarea pastorală pe care Sanctitatea Voastră aţi întreprins-o deja în Argentina
Reprezentanţi ai instituţiilor deţinătoare de bunuri culturale, precum şi reprezentanţi ai facultăţilor de profil din Bucureşti au participat ieri, 13 martie, la Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române, la un seminar demonstrativ despre utilizarea spectrometrelor pe bază de radiaţii Terahertz în investigarea bunurilor de patrimoniu cultural. Necesitatea utilizării unei asemenea tehnologii a fost arătată de către David Lowe, de la „Tera View Cambridge“ din Marea Britanie, şi Florin Russi, de la „Russi Scientific Instruments“ din
Corul ”Symbol” al Patriarhiei Române are, în această perioadă, mai multe concerte. Grupul cântă la mai multe biserici, iar pe 25 martie va susţine un concert în Sala „George Enescu” a Conservatorului bucureştean. „Vrem să valorificăm repertorul religios şi ca atare duminică, pe 17 martie, avem un concert la Biserica Sfânta Treime-Tei unde preot paroh este părintele consilier Alexandru Moţoc. Liturghia este armonizată de Nicolae Lungu, dar avem şi piese de Dumitru Stancu, de Gheorghe Cucu, de Constantin Arvinte. La
În Patriarhia Română se desfăşoară, zilele acestea, etapa mitropolitană a Concursului Naţional Părintele "Dumitru Stăniloae - 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice”. Această fază va fi organizată joia şi în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în cea a Olteniei şi în Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În celelalte trei mitropolii din ţară, această etapă s-a ţinut la începutul lunii. Concursul reuneşte elevi şi studenţi din cadrul învăţământului preuniversitar şi universitar, căştigători ai
Un grup de masteranzi de la specializarea Comunicare şi comuniune în spaţiul eclesial din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a participat marţi, 12 martie, la un curs practic în redacţia publicaţiilor „Lumina“ ale Patriarhiei Române. Cursul a fost susţinut de către pr. consilier patriarhal dr. Nicolae Dascălu, titularul cursului de comunicare mediatică din cadrul masterului menţionat şi directorul general al Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. Masteranzii au aflat, cu acest prilej, care este modul
În calendarul Bisericii Ortodoxe ziua de astăzi, 13 martie 2013, este aliturgică, adică nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii. De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază
Mesajul Primului Ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, cu prilejul ceremoniei de întronizare a Înaltpreasfinţitului Părinte Ciprian, noul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, 10 martie 2013: Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop Ciprian, Prea cucernici părinţi, onorată adunare, Este o reală bucurie pentru mine să exprim, în această zi de sărbătoare, când credincioşii din ţinuturile Buzăului şi Vrancei primesc un nou arhipăstor, sentimentele de preţuire pe care vi le port, precum şi convingerea că întronizarea Înalt Preasfinţiei Voastre în scaunul arhieresc



