Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului. În această zi sunt cinstite, atât Fecioara Maria, cât şi persoanele care au fost de faţă la momentul venirii pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Biserica a rânduit ca astăzi, a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe 25 decembrie Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc în urmă cu 2000 de ani într-o peşteră din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc străjuieşte de peste 1600 de ani, Biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena. Naşterea Domnului, Praznic împărătesc cu dată fixă, numită în tradiţie şi Crăciunul, este sărbătoarea anuală a naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Istoria Naşterii Domnului ne este relatată de către Evangheliştii Matei şi Luca
Preoţii slujitori ai Catedralei Patriarhale au binevestit astăzi, 24 decembrie, Naşterea Domnului, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, preoţii au mers cu icoana praznicului la Reşedinţa Patriarhală, imediat după oficierea Sfintei Liturghii. Aici a fost săvârşit o slujbă de polihroniu, după care Preafericirea Sa le-a vorbit slujitorilor Catedralei Patriarhale despre importanţa Praznicului Naşterii Domnului şi a mersului cu icoana: „Îl rugăm pe Hristos Domnul, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a făcut
La Catedrala patriarhală au fost oficiate pe 23 decembrie 2011 Ceasurile Împărăteşti sau „Ceasurile Mari”, după cum informează TRINITAS TV. Cu toate că Ceasurile sunt slujbe zilnice obişnuite, cele din Ajunul Crăciunului, Ajunul Bobotezei şi Vinerea Mare au un conţinut deosebit, deşi nu diferă mult ca structură. Ele se numesc „Împărăteşti” datorită solemnităţii lor dar şi pentru că, în vechime, la oficierea lor în Catedrala Sfintei Înţelepciuni din Constantinopol participa însuşi Împăratul Bizanţului alături de Curtea sa. Şi domnitorii români
Anul acesta în ziua Ajunului Crăciunului se va săvârşi Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, iar în ziua Crăciunului se va oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Cu privire la această rânduială, tipicul Bisericii Ortodoxe Române ne învaţă că dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, urmând ca în ziua
Câştigătorii Concursului naţional de poezie şi desen 'Prietenia în Biserică', organizat de săptămânalul 'Lumina de Duminică' al Patriarhiei Române, au fost premiaţi joi, 22 decembrie 2011, în redacţia ziarului, informează „Ziarul Lumina”. La concurs au participat cu lucrări de creaţie peste 150 de copii din clasele I-VIII de la şcoli din toată ţara. Au fost premiate atât lucrările individuale, cât şi cele colective. Astfel, s-au acordat 33 de premii pentru elevii din clasele I-VIII, 3 premii pentru preşcolari şi 50
Trei grupuri de colindători din Bucureşti, Galaţi şi Vaslui au venit ieri, 22 decembrie, la Palatul Patriarhiei să colinde pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. După fiecare concert de colinde, tinerii colindători au fost felicitaţi de Părintele Patriarh pentru felul în care păstrează şi promovează valorile tradiţionale româneşti şi ale credinţei ortodoxe. Primii colindători de ieri au fost copiii de la Grădiniţa nr. 24 din Bucureşti, care au fost însoţiţi de doamnele educatoare, după cum ne informează Ziarul Lumina. Pentru câteva
La Monumentul pentru cinstirea eroilor din decembrie 1989 din Piaţa Revoluţiei, zeci de bucureşteni au participat joi, 22 decembrie 2011, la o slujbă de pomenire. După intonarea Imnului de Stat, a urmat ceremonialul religios oficiat de un sobor de preoţi, informează TRINITAS TV. Manifestarea dedicată eroilor neamului a continuat cu ceremonia depunerii de coroane. Onorul a fost dat de militarii Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”. La comemorare au participat autorităţi, foşti revoluţionari şi rude ale victimelor Revoluţiei. Sursa: basilica.ro
Un grup de eleve de la Şcoala generală din comuna ilfoveană Grădiştea l-a colindat joi, 22 decembrie 2011, pe Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, la Palatul Patriarhiei, informează TRINITAS TV. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul a spus: „Săvârşiţi o lucrare foarte frumoasă şi este bine că mergeţi sub îndrumarea părintelui Alexandru de la Grădiştea cu colinda, dar să o faceţi şi în sat, din casă în casă, în grupuri mai mici, întrucât oamenii se bucură”. Grupul de
Evenimentele din decembrie 1989 au fost rememorate joi, 22 decembrie 2011, şi la sediul Societăţii Române de Radiodifuziune din Capitală. După intonarea Imnului Naţional şi după un moment de reculegere, slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi, informează TRINITAS TV. În continuare, cei prezenţi au asistat la ceremonia depunerii de coroane la monumentul din faţa Sălii Radio. Evenimentele comemorative au fost organizate de Asociaţia “CLUB 22 - RADIO” - Bucureşti. Sursa: basilica.ro



