Moaștele Sf. Pantelimon din patrimoniul Parohiei Mărcuța vor fi scoase pentru prima dată spre închinare
Parohia Mărcuța din Capitală își va sărbători anul acesta hramul de vară așezând pentru prima dată spre închinare un fragment din moaștele Sf. Pantelimon, oferit de Părintele Patriarh Daniel. „Evenimentul are și o importanță istorică, deoarece, prin bunăvoința Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, am primit un fragment din moaștele Sf. Pantelimon într-o raclă de argint confecționată la Atelierele Patriarhiei Române”, a explicat Părintele Paroh Gheorghe Dan pentru Trinitas TV. Moaștele vor fi așezate spre cinstire pentru prima dată în ajunul hramului
Ctitoria Patriarhului Daniel din Dobreşti şi-a serbat hramul
Mănăstirea Dobreşti din judeţul Timiş, ctitorie a Patriarhului Daniel, şi-a serbat duminică ocrotitorul în ziua de cinstire a Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului. În cuvântul rostit, Părintele Episcop a evidențiat chipul luminos al Sfântului Ștefan cel Mare. „Sfântul Ștefan cel Mare a fost un domnitor credincios și a inspirat credința creștină și ostașilor săi în apărarea Moldovei. Totodată, a simțit nevoia să se
Arhim. Paisie Sebastian Teodorescu a fost ales Episcop vicar patriarhal
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 4 iulie 2023, a ales un nou Episcop vicar patriarhal. Episcopul vicar patriarhal ales, prin vot secret, este Arhimandritul Paisie Sebastian Teodorescu, vicar patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Naţionale. Noul episcop vicar patriarhal va purta titulatura de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. Postul de episcop vicar patriarhal a fost vacantat în urma alegerii PS Ieronim Sinaitul în demnitatea de Episcop al Daciei Felix. Pe același post a candidat și
PS Timotei Prahoveanul recomandă atenția față de subalterni: Este un semn de noblețe
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit duminică la Catedrala Patriarhală. În predică, ierarhul a elogiat gestul nobil al unui centurion roman care l-a rugat pe Mântuitorul Hristos să-i vindece subalternul grav bolnav. Gestul sutașului este prezentat în textul evanghelic al Duminicii a patra după Rusalii (Matei 8:5-13). Evenimentul a avut loc în Capernaum, cetatea unde Iisus Hristos a făcut cele mai multe minuni. „Dar, cu toate acestea, locuitorii cetății au rămas împietriți la inimă”, a notat PS Timotei Prahoveanul. „Mântuitorul
PS Timotei la o sfințire de biserică în Ilfov: Sf. Ap. Petru şi Pavel să ne ajute ca râvna noastră să nu scadă
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a sfinţit joi, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, biserica Parohiei Ostrat din judeţul Ilfov. După slujba de sfinţire, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oficiat Sfânta Liturghie. În cuvântul rostit, Părintele Episcop a prezentat particularităţile celor doi Apostoli, precum şi virtuţile lor comune, şi a subliniat că ei au fost luaţi drept modele de „apostolii din sate şi oraşe”. Lucrurile menţionate despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel „ne îndreptăţesc să-i considerăm modelele celor care
PS Varlaam Ploieșteanul, despre gestionarea cu discernământ a grijilor vieții
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a vorbit duminică în predica rostită la Catedrala Patriarhală despre gestionarea cu discernământ a grijilor vieții. Preasfinția Sa a evidențiat faptul că pentru a înțelege Cuvântul lui Dumnezeu, omul are nevoie de vederea duhovnicească sau cum este numită de Sfinții Părinți conștiință, discernământ. „Această conștiință reprezintă una din prețioasele moșteniri pe care noi o avem din perioada în care cel dintâi om locuia în Rai împreună cu Dumnezeu”. Pentru a vedea lucrurile duhovnicești, „oamenii trebuie
Tineri din ASCOR merg în tabără la Așezământul Pro Vita de la Valea Plopului
Tineri din ASCOR Brașov, Iași, Timișoara și București merg la finalul lunii iulie în Tabăra de voluntariat „Împreună pentru copiii de la Valea Plopului” la Așezământul „Pro Vita” coordonat de Părintele Nicolae Tănase. Programul taberei este divers și îmbină munca, rugăciunea și lucrul în echipă. Tinerii vor participa la activitățile gospodărești în folosul centrului social și la proiecte recreative și educative alături de copiii aflați în grija părintelui Nicolae Tănase. Implicarea în programul taberei responsabilizează tinerii și îi sensibilizează față
PS Timotei Prahoveanul spune care este cea mai înaltă școală la care putem învăța
Ucenicii Domnului „au învățat la cea mai înaltă școală din câte au existat vreodată în lume”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Se vorbește astăzi despre nevoia unui învățământ înalt, cu exigențe, cu mari profesori. Dar niciodată lumea nu a avut o asemenea școală și un asemenea Învățător cum a fost Mântuitorul Iisus Hristos.” „La această școală au învățat și ucenicii Lui, oameni simpli. Ce au învățat? Înțelegem că, îndată după coborârea Duhului Sfânt, Petru, care era pescar, un
Pomenire la mormântul Poetului Național: A reușit să scrie cel mai bine despre spiritualitatea poporului român
Părintele Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat joi Pomenirea lui Mihai Eminescu la mormântul poetului din Cimitirul Bellu. „Luceafărul poeziei românești strălucește, de la 15 iunie 1889, în țara de peste veac. Însă, cultura română este cu atât mai bogată cu cât, în patrimoniul ei, a primit o moștenire de la cel pe care astăzi îl pomenim”, a declarat Părintele Costel Burlacu pentru Trinitas TV. „Dintre marii oameni de cultură, Mihai Eminescu este singurul care a reușit
În Capitală au fost pomenite victimele mineriadei din primul an de după căderea comunismului
Victimele incidentelor violente din 13-14 iunie 1990 („mineriada”) au fost pomenite marți în Piața Universității din București. În prima parte a zilei a fost oficiată o slujbă de Părintele Florin Nectarie Busuioc, Protopopul Sectorului 3 al Capitalei, căruia i s-au alăturat și alți clerici din protoierie. Momentul de rugăciune a avut loc la inițiativa Asociației „13-15 iunie 1990”. „O reflexie a libertății sau o manifestare concretă a acesteia este că aici, în acest loc unde ei și-au pierdut viața, noi