Opt copii au susținut recitaluri de pian la 150 de ani de la întemeierea Bisericii Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc
Parohia bucureșteană „Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc” a sărbătorit duminică 150 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii prin recitaluri de pian oferite de opt elevi ai profesoarei Olga Szel de la Colegiul Național „George Enescu” din Capitală. Copiii au interpretat piese clasice. „Este un proiect-pilot. Ne dorim să se deruleze pe parcursul a patru ani. De altfel, este o nouă etapă a programelor organizate la parohia noastră prin Departamentul de copii și tineret. Am început
Serile Culturale de la Parohia Brâncuși s-au încheiat cu o gală de operetă şi musical: Mărturiile artiștilor
Trei seri la rând, curtea Bisericii Parohiei Brâncuși din Sectorul 6 al Capitalei a fost sală de spectacole în aer liber. Artiștii de excepție și vremea favorabilă au atras iubitorii de cultură și credință în număr mare. Prima serată a adus cântări religioase și folclorice, a doua, muzică interbelică, iar duminică seara, evenimentul s-a încheiat cu operetă și musical. La ultimele două din cele trei seri culturale, acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Simfonică București. Mare parte dintre artiștii care
Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române a concertat la Ateneul Român (Video)
Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române, dirijat de Dr. Luminița Guțanu Stoian, a concertat marți la Ateneul Român. Au fost interpretate 16 lucrări, de varietate tematică și stilistică, dintre care lucrări și compoziții corale religioase, laice românești și de inspirație folclorică, precum și de inspirație literară și de film. Chiar dacă participarea la eveniment a fost contra cost, concertul de la Ateneul Român a fost transmis live pe pagina de Facebook a Corului de
Orchestra Simfonică București va concerta în cadrul Serilor Culturale organizate de Parohia Brâncuși
Orchestra Simfonică București și alți muzicieni de renume din România vor participa la cea de a doua ediție a Serilor Culturale Brâncuși. Evenimentul, organizat de Parohia Brâncuși, se va desfășura în perioada 20-22 mai în incinta ansamblului parohial, situat pe Aleea Pasărea de Aur, nr.25, din București. Proiectul este organizat în parteneriat cu Primăria și Centrul Cultural European al Sectorului 6. „Serile vor purta publicul bucureștean în diferite perioade de timp și printr-o varietate de genuri muzicale”, au transmis organizatorii
Noaptea Muzeelor 2022: Peste 200 de centre culturale din țară vor putea fi vizitate
Peste 200 de muzee, case memoriale și alte centre culturale vor putea fi vizitate în cadrul celei de a 18-a ediții a Nopții Muzeelor 2022. Evenimentul de anul acesta va fi organizat sâmbătă, 14 mai. În Capitală vor fi deschise cu această ocazie peste 61 de muzee și entități culturale partenere, printre care: Palatul Șuțu, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Nafional de Artă al României, și Muzeul Național al Țăranului Român. La nivel național, la ediția de anul acesta
Muzeul Naţional al Satului împlineşte 86 de ani. Tronos cântă în deschiderea evenimentelor aniversare
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește 86 de ani în data de 10 mai 2022. Cu ocazia aniversării, Muzeul Satului desfășoară o serie de evenimente în perioada 10 – 17 mai. La ceremonia oficială de deschidere, vor fi acordate titluri onorifice de „Ambasador al Muzeului Satului” unor personalități care au promovat și susținut valorile tradiționale și identitare românești. În continuare, Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale va interpreta câteva piese specifice perioadei pascale. „Publicul este invitat să afle povestea
Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România
Ziua Națională a Portului Tradițional din România a fost instituită prin Legea 102/2015 și este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, anul acesta 8 mai 2022. Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenția valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”, informează Agerpres. De Ziua Națională a Portului Tradițional din România, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează o serie de evenimente
La Biblioteca Centrală Universitară a fost lansat un album de artă dedicat icoanelor pe sticlă
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în colaborare cu Editura Muzeului Național Bruckenthal, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național al Literaturii Române, a fost gazda unui eveniment de lansare album de artă dedicat icoanelor pe sticlă. Evenimentul a avut loc miercuri, 4 mai 2022, în Aula bibliotecii, iar albumul este intitulat „Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania”. Dr. Alexandru Constantin Chituță, autorul compendiului iconologic prezintă în aproape 700 de pagini, prin intermediul unei analize preponderent
Biblioteca Academiei: Expoziție despre obiectele liturgice salvate în Primul Război Mondial de Al. Tzigara-Samurcaș
Biblioteca Academiei Române vernisează miercuri expoziția „Obiectele liturgice și poveștile lor în colecția fotografică a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș“, care documentează rolul omului de cultură în protejarea patrimoniului cultural național în timpul Primului Război Mondial. Ca prefect al Bucureștilor, el a intervenit pe lângă armata germană, împiedicând sustragerea de obiecte bisericești din teritoriile ocupate. „Instituția noastră, ca și alte prestigioase instituții culturale bucureștene – Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Centrală Universitară «Carol I», Institutul de Istoria Artei «George Oprescu» –
Biblioteca Metropolitană București organizează un concurs de ortografie și gramatică pentru copii
Biblioteca Metropolitană București organizează în perioada 2 mai – 31 august un concurs de ortografie și gramatică pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Intitulat „PACE – povești, amintiri, călătorii, emoții”, concursul are ca obiectiv principal încurajarea copiilor și preadolescenților în dezvoltarea abilităților gramaticale, structurale și de ortografie. Proiectul este organizat cu sprijinul Direcției Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Concursul se va desfășura în toate filialele Bibliotecii