Selecţie pentru spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor“ în Protopopiatul Sector 1 Capitală
Protopopiatul Sector 1 Capitală a organizat miercuri, 26 noiembrie, la Biserica „Sfântul Gheorghe“ - Griviţa, selecţia pentru spectacolul „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor“, organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor, ce va avea loc în data de 5 decembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa“. La selecţia organizată de Protopopiatul Sector 1 Capitală au participat cinci parohii împreună cu şcolile aflate în cadrul acestora: Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Costeasca prin Şcoala Generală „Alexandru Costescu“; Parohia „Sfânta Vineri“ - Pajura prin
Au început Serile Filocalice
A început o nouă ediție a Simpozionului „Serile Filocalice Dumitru Stăniloae”. Prima conferință a fost susținută, în Aula Facultății de Drept din Capitală de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Preasfinţia Sa le-a vorbit participanților despre Sfânta Spovedanie, informează TRINITAS TV. „Sunt pentru prima oară împreună cu tinerii aici la Bucureşti. Tinerii mi-au propus să le vorbesc despre bucuria spovedaniei ca dar dumnezeiesc. Le-am împărtăşit în primul rând o vedenie minunată pe care avut-o Fericitul Ieronim
Spectacolul cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”
Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, organizează Spectacolul cultural-artistic Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor, ediţia a VI-a, la Casa de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa, în ziua de vineri, 05 decembrie 2014, începând cu orele 17.00, după cum ne-a transmis Cristinel Rusu de la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Scopul spectacolului este promovarea sărbătorilor religioase, cultivarea dragostei față de sfinţi și educarea
Expoziţie de icoane la Liceul „Decebal“ din Capitală
La Liceul Bilingv „Decebal“ din Sectorul 3 al Capitalei, a avut loc ieri, 5 noiembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vernisajul unei expoziţii de icoane pe sticlă, realizate de elevi de la mai multe unităţi şcolare din Bucureşti. Expoziţia se înscrie în proiectul municipal cultural-educativ „Sfinţii români în iconografia populară“, informează “Ziarul Lumina”.Scopul proiectului este cunoaşterea vieţii şi activităţii Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu şi a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ din mai multe perspective: arealul geografic în care
Îndemnuri pentru sporirea vieţii duhovniceşti
Cu binecuvântarea şi la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, arhimandritul Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Maldon-Essex, Anglia, a susţinut, în zilele de 2 şi 3 noiembrie, două conferinţe duhovniceşti în Bucureşti, informează Ziarul Lumina. Arhimandritul Zaharia Zaharou este unul dintre ucenicii direcţi ai părintelui Sofronie Saharov şi unul dintre marii duhovnici ai mănăstirii amintite.Reputaţia duhovnicească a părintelui arhimandrit Zaharia Zaharou a adunat numeroşi bucureşteni, de vârste diferite, duminică seară, la conferinţa duhovnicească pe care părintele duhovnic
Sinteza activităţilor din Anul euharistic şi al Sfinţilor Brâncoveni
Preafericite Părinte Patriarh,Preasfinţit Sinod,Distinşi participanţi, În şedinţa sa de lucru din 29 octombrie 2012, Sfântul Sinod, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a hotărât ca anul 2014 să fie proclamat, în Patriarhia Română, ca „An omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)“ şi ca „An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. În aceeaşi şedinţă, Sfântul Sinod a aprobat şi programul-cadru naţional bisericesc, redactat în 10 puncte, pentru realizarea acestui proiect religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic, la nivelul unităţilor bisericeşti ale
A VII-a ediție a Concursului de Muzică Bisericească "Lăudați pe Domnul!"
La Sala Radio din București a avut loc luni, 27octombrie 2014, finala celei de-a VII-a ediții a Concursului de muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României. Marele premiu a fost câștigat de Grupul Psaltic „Anastasis” al Parohiei „Sfântul Ilie” – Rahova (din partea Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei). Concursul Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!” – ediția a VII-a, 2014 a fost organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod al
Concursul ”Lăudați pe Domnul!”, la final
Concursul de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” se apropie de final. După desfășurarea etapelor, pe eparhie și pe mitropolie, 6 grupuri psaltice vor concura, pe 27 octombrie, în etapa națională a concursului. „Spre deosebire de anul trecut avem bucuria ca în acest an să avem parteneriat cu societatea română de Radio difuziune, Radio România, iar etapa naţională a concursului se va desfăşura la Sala Radio în ziua de 27 octombrie, la ora 19:00. La aceasta etapă naţională vor participa corurile
„Imaginea Bisericii în peisajul românesc în desene, gravuri şi litografii", la Biblioteca Naţională a României
Bucureştenii sunt invitaţi până în data de 30 octombrie să viziteze expoziţia „Imaginea Bisericii în peisajul românesc în desene, gravuri şi litografii (sfârşitul secolului al XIX-lea - secolul XX)“, vernisată la Biblioteca Naţională a României. Expoziţia cuprinde 30 de lucrări, aflate în Cabinetul de Stampe - Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale, cu imagini ale bisericilor ortodoxe de pe tot cuprinsul României, cu valoare atât artistică, cât şi documentară. Potrivit bibnat.ro, lucrările expuse demonstrează diversitatea formelor de exprimare şi frumuseţea reprezentărilor
Lăudaţi pe Domnul! - etapa mitropolitană
Grupul psaltic „Anastasis“ al Bisericii „Sfântul Ilie“ - Rahova, dirijat de Gheorghiţă Sandu, va reprezenta Mitropolia Munteniei şi Dobrogei la etapa finală a Concursului Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ce se va desfăşura luni, 27 octombrie, la Studioul de concerte „Mihail Jora“ (Sala Radio), informează „Ziarul Lumina”. Grupul „Anastasis“ a obţinut ieri, 10 octombrie, premiul I la etapa mitropolitană a concursului.Concursul s-a desfăşurat în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon“ - Nou (paraclis patriarhal) din Bucureşti. La etapa mitropolitană a