Concert pascal la Sala Radio
Pe 26 aprilie 2012, Ministerul Apărării Naţionale-Serviciul Muzicilor Militare şi Arhiepiscopia Ar-geşului şi Muscelului au organizat la sala 'Mihail Jora' a Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti, concertul pascal 'Hristos a înviat', după cum ne informează eparhiaargesului.ro. La acest eveniment deosebit a fost prezent Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patri-arhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhi-episcopul Argeşului şi Muscelului. De asemenea, din rândul membrilor Sfântului Sinod al BOR, au participat la acest eveniment deo-sebit Preasfinţitul
Mai aproape de cei în suferinţă
TRINITAS TV, televiziunea Patriarhiei Române, vă invită să urmăriţi, în această perioadă, emisiuni, documentare, reportaje şi interviuri tematice realizate în contextul Anului omagial al Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor. În fiecare miercuri, de la ora 19.00, după prima ediţie a Jurnalului TRINITAS, puteţi viziona emisiunea „Credinţă şi vindecare” în cadrul căreia sunt prezentate cazuri de oameni care s-au vindecat de boli grave, în pofida previziunilor medicale nefavorabile, prin puterea credinţei şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. După ce
Expoziţia Icoana - Altar de rugăciune
Iubitorii de artă sacră sunt aşteptaţi la Biblioteca Naţională a României. Până pe 12 mai, ei pot admira expoziţia „Icoana - Altar de rugăciune”, a Grupului de Artă Religioasă „Deisis” din Târgu-Mureş. Expoziţia cuprinde 2 lucrări unicat : „Icoana din Fereastră” şi „Crucea din Fereastră”, după cum a declarat pentru Radio TRINITAS artistul plastic, Marcel Naste. Lucrările tinerilor iconari au fost realizate la Mănăstirile Doamnei de lângă Topliţa şi Lăpuşna din judeţul Mureş. Sursa: basilica.ro
Un nou DVD, producţie TRINITAS TV
Nu departe de oraşul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei a fost ridicată acum mai bine de cinci veacuri una dintre cele mai frumoase mănăstiri din ţara noastră: Voroneţ, cunoscuta ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare Sfânt. Aşezământul monahal a aniversat la începutul acestei luni 21 de ani de la reînfiinţare. Cursul istoriei „Capelei Sixtine a Răsăritului”, aşa cum a fost numită Mănăstirea Voroneţ, arhitectura şi pictura moldovenească ale lăcaşului de cult, viaţa monahală de aici, sunt subiectul
Corul Symbol concertează la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti
Corul SYMBOL, dirijat de către diacon-profesor Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu, va susţine luni, 23.04.2012, ora 19:00 la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti un concert coral. Concertul este organizat de către Asociaţia Naţională Corală din România în cadrul stagiunii “Paul Constantinescu”, ediţia a 3-a. În program vor fi lucrări de: Gavriil Musicescu, Alexandru Podoleanu, Nicolae Lungu, Gheorghe Danga, Radu Antofie, Ştefan Andronic, Alexandru Paşcanu, Constantin Arvinte, Sergiu Sarchizov, Constantin Romaşcanu, Constantin Drăguşin, Petre Ştefănescu, Eugen Mamot, Teodor Zgureanu, Filip
Corul Symbol la Ateneu
Corul de copii şi tineret 'Symbol' al Patriarhiei Române, dirijat de maestrul Jean Lupu, a susţinut zilele trecute un concert de cântece religioase cu specific pascal şi cântece laice pe scena Ateneului Român, după cum informează „Ziarul Lumina”. Concertul a cuprins cântece de laudă şi închinare Domnului create de compozitori români: Constantin Drăguşin, Gheorghe Cucu, Constantin Arvinte, Nicolae Lungu, Gheorghe Madicevschi, Ştefan Andronic. Au fost adaptate pentru interpretare corală următoarele cântări bisericeşti: 'Împărate ceresc', 'Miluieşte-mă Dumnezeule', 'Pre Tine Te lăudăm'
Seară culturală la Mănăstirea bucureşteană Antim
Joi seara a avut loc lansarea volumului 'Pelerin în căutarea luminii', semnat de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Lansarea a avut loc în Sala 'Conon Mitropolitul' din Palatul Bibliotecii Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim din Bucureşti şi a reunit mai multe personalităţi din lumea bisericească şi academică, dar şi apropiaţi ai părintelui, informează „Ziarul Lumina”. Volumul 'Pelerin în căutarea luminii' cuprinde articole, portrete, gânduri şi evocări scrise de părintele
Program artistic la Biserica Şerban Vodă din Capitală
Biserica „Şerban Vodă” din Capitală a răsunat pe 5 aprilie 2012 de glasuri de copii. Elevi ai Şcolii Generale Nr. 109, instituţie de învăţământ aflată în imediata vecinătate a lăcaşului de cult, au susţinut un program artistic, cu prilejul apropiatei săptămâni a Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului. Copiii au recitat poezii şi psalmi în versuri şi au interpretat câteva colinde de Florii. Între Şcoala Generală nr. 109 şi Biserica Şerban Vodă există o strânsă legătură. „E o legătură extraordinară între Şcoala
Seară de poezie creștină la Facultatea de Teologie din București
Studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București au participat, ieri, 29 martie 2012, la o seară de poezie creștină dedicată poetului Ioan Alexandru. În cadrul întâlnirii, foști studenți și prieteni ai publicistului au evocat viața acestuia, iar actori, scriitori, dar și studenți au recitat unele dintre cele mai cunoscute poezii ale sale. Mai multe informații despre această întâlnire a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Gheorghe Holbea, ”Între Denia Canonului cel Mare și Denia Acatistului din această a cincea
Eveniment filatelic la Biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din București
În cadrul Şcolii de duminică de la Biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din București, va avea loc duminică, 18 martie 2012, orele 11:45, prezentarea mărcii poştale care reproduce icoana Învierii Domnului(1876) aflată în patrimoniul Bisericii Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc, un proiect filatelic pregătit de Romfilatelia cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum ne informează Biroul de presă al Centrului socio-cultural parohial Ateneul Sfântului Pantelimon. Prezentarea acestei mărci poştale, care se adresează copiilor