În toate lăcașurile de cult s-a oficiat ieri seară Denia Prohodului Domnului. La Catedrala Patriarhală, la slujba Deniei au participat sute de credincioși. În mijlocul lor a fost prezent și Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, care, la final, a rostit un cuvânt de învățătură.
Preasfinţia Sa a arătat semnificațiile duhovnicești ale slujbei Prohodului:
„Slujba Prohodului Domnului din seara aceasta ne-a arătat în primul rând că răstignirea şi moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deşi s-au petrecut în grabă din pricina apropierii Paştilor iudeilor este un eveniment cosmic aşa cum a fost şi Naşterea Sa în Betleemul Iudeii. În al doilea rând, prin slujba Prohodului, prin cântările acestea atât de sensibile şi afectuoase prin care noi mărturisim recunoştinţa noastră pentru Jertfa Mântuitorului de pe Cruce primită de bunăvoie pentru mântuirea noastră, ne întrebăm împreună cu imnograful cum a fost posibil să se coboare la moarte Cel ce este fără de moarte. Cei care aţi luat aminte la cântările şi la citirile din Sfânta Scriptură care s-au făcut în săptămâna aceasta aţi putut observa că niciodată în timpul anului nu se citesc atât de multe şi atât de lungi texte din Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament ca în săptămâna aceasta a Sfintelor Pătimiri. Din aceste lecturi am înţeles că tot ceea ce s-a petrecut cu Iisus la Ierusalim în săptămâna aceasta face parte din planul Preasfintei Treimi de mântuire a neamului omenesc căzut în păcat, păcatul ca separare a noastră de Dumnezeu. Planul acesta a început încă din momentul căderii lui Adam în păcatul neascultării”.
La sfârșitul Doxologiei, a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei Patriarhale care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. Au fost patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie. După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcașul de cult. Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip...”.
Denia Prohodului Domnului cuprinde o serie de cântări sau imne, împărțite în trei stări, inegale ca număr de strofe. Aceste cântări exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
Din aceeași categorie



