Două dintre bisericile Ansamblului Mănăstirii Căldărușani au fost restaurate: Tur virtual

Bisericile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Ansamblul Mănăstirii Căldărușani au fost restaurate.

Proiectul a fost implementat în parteneriat de Mănăstirea Căldărușani și Unitatea Administrativ-Teritorială a județului Ilfov și cofinanțat prin Programul Operațional Regional REGIO (2014-2020).

Activitățile prevăzute au urmărit valorificarea potențialului turistic și cultural, prin „conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural”, după cum reiese dintr-un comunicat remis Agerpres.

Valoarea totală a lucrărilor, finalizate la data de 29.09.2023, se ridică la peste 21.600.000 lei.

După cum era prevăzut în proiect, au fost realizate tururi virtuale ale celor lăcașurilor de cult restaurate, disponibile online la următoarele linkuri: