Duhul vorbește prin mai mulți. PS Timotei despre legătura dintre sinodalitate și unitatea Ortodoxiei

„Sinodul I Ecumenic ne cheamă pe toți la unitate și la iubire”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în omilia sa din Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. „Biserica ascultă și părerile altora pentru a statornici tot adevărul.”

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, unde a prezentat istoria Sinodului de la Niceea (325) și profundele lui semnificații pentru Biserică.

Viața veșnică, „cea mai înaltă treaptă la care poate ajunge cineva”, este cunoașterea lui Dumnezeu, a spus el. Iar aceasta se face nu doar pe baza Scripturii, ci și prin comuniune sinodală (sobor, adunare) și în ascultare de Tradiție.

„Această dorință de unitate a fost de fapt dorința Mântuitorului. Dar unitatea Bisericii nu s-a putut păstra din pricina păcatului”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei. „Ereziile au intrat în lume și în viața Bisericii din pricina păcatului și din pricina mândriei.”

Adesea, diverse păreri sunt formulate după conjuncturi care se schimbă și care provoacă foarte multă tulburare, dar Biserica nu se conduce după păreri personale, a avertizat ierarhul.

Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic tocmai în acest scop s-au adunat în sinod: „Pentru a păstra unitatea bisericii pentru care Mântuitorul Hristos S-a rugat”.

Cei mai mulți purtau pe trupurile lor semnele persecuțiilor de către eretici. Împăratul Constantin cel Mare, inițiatorul sinodului, deși purta purpura imperială, a căzut în genunchi înaintea Episcopului Toma de Maraș, rămas fără membre și fără urechi după 22 de ani de închisoare și torturi, și i-a spus: „Te slăvesc, martirule al lui Hristos, care ești împodobit cu mai multe cununi decât mine!”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

El a prezentat și cele mai importante clarificări aduse după trei luni de deliberări:

  • Iisus Hristos este deoființă cu Tatăl (și nu doar asemănător)
  • I se cuvine aceeași cinstire ca și Tatălui și Duhului Sfânt, căci sunt deoființă
  • stabilirea unei date comune pentru sărbătoarea Sfintelor Paști
  • formularea primelor șapte articole ale Simbolului de Credință (Crezul)

„Dar, în primul rând, sinodul a arătat că părerea mai multora primează înaintea părerii unei singure persoane. Hotărârile care se luau, multe în unanimitate, altele cu cele mai multe voturi, au arătat că prin gura mai multor slujitori ai Bisericii se va stabili adevărul”, a spus ierarhul.

„Iar principiul acesta al întâlnirii în sinod a rămas permanent în Biserica Ortodoxă. Niciodată Biserica nu a acceptat o singură părere, ci a dorit să asculte și părerile altora, pentru a se statornici tot adevărul”, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Foto credit: Ziarul Lumina (arhivă); Mănăstirea Radu Vodă

Sursa: Basilica.ro