Duminica a IV-a din Postul Mare la Catedrala Patriarhală

Sute de credincioşi au fost prezenţi astăzi, 30 martie 2014, în Duminica a IV-a din Postul Mare, la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

În cuvântul său de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice de la Marcu (cap. 9, v. 17-32) care prezintă Vindecarea fiului lunatic, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi despre puterea credinţei:

„Mântuitorul Hristos ne spune că dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, am putea spune muntelui acestuia Mută-te  şi s-ar muta. Deci, nu avem nici măcar atâta. De aceea, avem atâta nevoie ca să fim întăriţi şi împliniţi întru credinţă prin mila şi harul Atotmilostivului Dumnezeu. Credinţa noastră să devină şi mai puternică prin harul Său, rugăciunea să devină şi mai lucrătoare prin harul Său dumnezeiesc, întru iubirea pe care trebuie să o împărtăşim mereu prin harul Preasfintei Treimi, care este izvorul iubirii, ca să putem birui şi să intrăm în Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi. Am ascultat acest dialog dintre două raţiuni: dintre un om neputincios şi Dumnezeu Omul. Aceasta se numeşte în limbaj teologic sinergie – împreună lucrare. Numai împărtăşindu-ne de harul Preasfintei Treimi putem ieşi la limanul cel neviforat. Numai purtându-ne poverile unii altora, întru legătura păcii, putem să ieşim biruitori. De aceea, Biserica ne adună ca să fim împreună. Biserica ne cheamă la comuniune, nu la izolare, ne adună să fim laolaltă, să fim cu toţii împreună ca şi Dumnezeu să fie împreună cu noi”.

De asemenea, Preasfinţitul Părinte Episcop a mai vorbit şi despre Sfântul Ioan Sinaitul: „Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul sau Sinaitul. Duminica a IV-a din Postul Mare este închinată întotdeauna Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, dar anul acesta s-a potrivit ca Duminica aceasta să fie chiar în data de 30 martie când se face şi pomenirea în calendar, cu dată fixă, a acestui Cuvios care s-a nevoit la începutul secolului al VII-lea în Muntele Sinai. De fapt, s-a născut la sfârşitul secolului al VI-lea şi a vieţuit în Muntele Sinai până în anul 649 când a fost chemat la veşnicele locaşuri. A dus o viaţă de sfinţenie, de curăţie. Aţi auzit în Evanghelia care s-a citit astăzi dedicată Sfântului Ioan Scărarul că sunt fericiţi cei curaţi cu inima, fiindcă aceea Îl pot vedea pe Dumnezeu. Iată, unul dintre aceşti fericiţi a fost chiar Cuviosul Ioan Scărarul. Şi-a curăţit inima şi L-a văzut pe Dumnezeu unde şi odinioară Moise L-a văzut aievea, tot pe Muntele Sinai, întru lumina Sa cea pururea fiitoare. Cuviosul Ioan a devenit foarte cunoscut şi foarte iubit prin cartea duhovnicească pe ne-a lăsat-o, scriindu-o la îndemnul Cuviosului Ioan Egumenul Mănăstirii din Rait. Această carte, de la care a primit şi apelativul de Scărarul, se numeşte Scara urcuşului duhovnicesc sau Scara Raiului şi cuprinde 30 de capitole în care ni se înfăţişează cum putem să urcăm mistic spre desăvârşire, împodobindu-ne duhovniceşte prin virtuţi […] Parafrazând cuvintele tatălui nefericit din Evanghelia de astăzi care a strigat către Domnul Cred Doamne, ajută necredinţei mele, am putea spune la fel pentru a putea ajunge pe treptele de la vârful Scării pe care ne-o descrie Sfântul Ioan Sinaitul sau Scărarul pe care îl sărbătorim astăzi. Deci, pentru a ajunge la înălţimile Celui Preaînalt trebuie să ne desăvârşim întru iubirea lucrătoare prin faptele noastre, spunând: Iubesc Doamne, ajută neiubirii mele”.

Totodată, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe credincioşi să sprijine activităţile misionare şi filantropice ale Bisericii şi să-i ajute pe cei săraci, contribuind şi la colecta Fondului Central Misionar care se încheie în această duminică în bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinţitul Macarie a hirotonit întru preot pe diaconul Valeriu Dumitru Chiorbeja pentru parohia românească Sfântul Cuvios Macarie cel Mare din fiordul norvegian Haugesund.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corala bisericii Domniţa Bălaşa-Paraclis Patriarhal din Bucureşti.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie