Liturghie arhierească la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă se află, astăzi, 31 august 2014, în Duminica a XII-a după Rusalii. Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a fost săvârşită la această sărbătoare de către Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinţia Sa a vorbit despre înţelesurile Evangheliei acestei duminici şi a arătat că idealul creştinilor trebuie să fie desăvârşirea.

„Fiţi desăvârşiţi, ne îndeamnă Mântuitorul Hristos, precum Tatăl vostru Cel din Ceruri desăvârşit este. Dacă în viaţa noastră nu am avea un ideal, nu am avea o ţintă supremă cu siguranţă că şi realizările noastre în această strădanie ar fi poate mai puţine. Dar când există un ideal atât de înalt ca acela al unirii cu Dumnezeu, al naşterii din nou sau desăvârşirii atunci totul se schimbă. Este o chemare de a urma pe Hristos pentru că Mântuitorul Hristos este cu adevărat Chipul cel desăvârşit, Idealul, Dumnezeu Omul pe pământ şi idealul nostru de om îndumnezeit”, a spus Preasfinţia Sa.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române care a fost dirijată astăzi de Luminiţa Guţanu.

Din aceeași categorie