Obștea Mănăstirii Antim l-a pomenit pe Sfântul Sofian: Un parastas spre mângâierea noastră

Obștea Mănăstirii Antim a marcat sâmbătă împlinirea a 22 de ani de la plecarea în veșnicie a Sfântului Sofian printr-o slujbă de pomenire. 

„Părintele Patriarh a îngăduit ca, spre mângâierea noastră, să putem face acest parastas”, a spus Protosinghelul Vincențiu Oboroceanu, starețul Mănăstirii Antim, care a explicat că deși Părintele Sofian a fost declarat sfânt ultimul său parastas se va face anul viitor, înainte de proclamarea oficială a canonizării.

De asemenea, părintele stareț a amintit că Sfântul Sofian a plecat la Domnul în data de 14 septembrie dar s-a făcut slujba sâmbăta aceasta pentru că nu se poate oficia parastasul de Înălțarea Sfintei Cruci.

Pomenirea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, în biserica Mănăstirii Antim.

În cadrul predicii, părintele protosinghel a rememorat momentul trecerii la Domnul a Sf. Sofian.

„Eram toți la Sfânta Liturghie arhierească și în momentul când corul psaltic a început cântarea întreit sfântă – Sfinte Dumnezeule… – părintele ieromonah Irineu a venit și a spus: A plecat la Domnul starețul nostru, Arhimandritul Sofian”.

„Această cântare întreit sfântă i-a fost rugăciune cântată de către obștea Mănăstirii Antim la plecarea sufletului. De aici încolo, interpretările acestei alăturări deloc întâmplătoare le puteți face și frățiile voastre”, a spus starețul.

Părintele stareț a vorbit apoi despre calitățile duhovnicești ale celui supranumit Apostolul Bucureștilor precum și despre suferințele pe care i le-au pricinuit regimul comunist ateu.

Protos. Vincențiu a subliniat că Sfântul Sofian Boghiu era un duhovnic profund, răbdător, ascultător, sfătuitor, rugător și mijlocitor.

Sfântul Sinod a decis în iulie canonizarea Sfântului Sofian de la Antim, cu zi de cinstire în data de 16 septembrie. Ulterior, osemintele sale au fost deshumate și aduse la Mănăstirea Antim, urmând a fi cinstite după cuviință odată cu proclamarea canonizării.