Pregătiri de hram la Mănăstirea Antim

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, prăznuit de Biserica noastră la 27 septembrie, va fi sărbătorit și anul acesta, în mod deosebit, la unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale din Capitală, Mănăstirea Antim.

Locaşul de cult a fost construit între anii 1713-1715, la iniţiativa Sfântului Antim, după planurile întocmite chiar de acesta. Autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană, Sfântul Ierarh Antim a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea.

Anul acesta, Mănăstirea Antim aniversează 300 de ani de la sfințire. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie de hram, care va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum informează TRINITAS TV, citat de basilica.ro

Mitropolit al Ţării Româneşti, autor al unor faimoase Didahii, care reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureşti, în secolul al XVIII-lea. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.