Programul liturgic al proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim

În data de 16 septembrie 2025 va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Cu acest prilej, în perioada 15-16 septembrie, va avea loc un amplu program liturgic la Mănăstirea Antim pentru a marca acest eveniment deosebit, după cum urmează:

Luni, 15 septembrie 2025

17:00-21:00 – Slujba Privegherii închinată Sf. Cuvios Mărturisitor Sofian.

Marți, 16 septembrie 2025

08:00-09:00 – Acatistul Sf. Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, Ceasurile 3 și 6;

09:00 – Sfânta Liturghie, urmată de proclamarea canonizării Cuviosului;

17:00-20:00 – Slujba Privegherii închinată Sf. Cuv. Sofian și Sf. Ier. Dionisie Erhan.

Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim este unul dintre marii pictori și iconari ortodocși ai secolului al XX-lea. Trăitor isihast și duhovnic iscusit, supranumit „Apostolul Bucureștilor”, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian a fost părintele spiritual al multor credincioși. Blândețea, discernământul și milostivirea sa au fost apreciate de numeroase persoane care l-au cunoscut.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor

Din aceeași categorie