„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne învrednicim de a fi numiți și noi fii ai lui Dumnezeu, fii ai Împărăţiei. Să ne străduim să trăim o viaţă care să fie plăcută lui Dumnezeu şi care să aducă bucurie oamenilor din jurul nostru”, a îndemnat duminică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, la Mănăstirea Sinaia.

Preasfinția Sa a explicat Evanghelia despre vindecarea slugii sutașului, îndemnând la o credință puternică asemenea cu cea a stăpânului slugii.

„Sutașul din Evanghelie era un comandant al armatei romane de ocupație, care cucerise și stăpânea Israelul. Cu toate acestea, el iubea neamul iudeilor; mai mult, le zidise chiar şi o sinagogă (cf. Luca 7, 5). Era sutaș, ceea ce este sinonim cu centurion, adică avea în subordinea sa 100 de soldați. Am putea spune că era un păgân cu simpatii faţă de iudei. Despre unii ca aceştia – dar nu numai despre ei – Sf. Ap. Pavel spunea că sunt: păgâni care, deși nu au Lege, din fire fac ale Legii (Romani 2, 14)”, a subliniat ierarhul.

Preasfințitul Părinte Paisie a enumerat mai multe cazuri, menționate în Noul Testament, în care soldații romani s-au convertit la credința în Hristos.

Unul dintre ei „a fost sutașul Longhin, care, fiind sub stăpânirea lui Pilat, a fost rânduit, împreună cu soldații săi să supravegheze pătimirile și răstignirea lui Iisus. Și, fiind martor la minunile ce s-au săvârşit atunci, a spus: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta (Matei 27, 54)”.

Mântuitorul Iisus Hristos a fost înștiințat de suferința slugii sutașului și rugat să o vindece: „Faptul că Hristos S-a oferit să meargă şi să-l vindece – venind, îl voi vindeca (Matei 8, 7) – a fost doar un pretext. Dumnezeu fiind, îi putea vindeca sluga, cum bine a spus sutaşul, de la distanţă. Numai că Iisus a vrut să evidențieze credinţa sutaşului, ascunsă în cuvintele acestuia: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”, a explicat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

„Omul era convins că dacă lui, celui care reprezenta în acea provincie puterea trecătoare a Romei, toţi soldaţii îi recunosc autoritatea ca pe ceva de necontestat, cu atât mai mult, zice el: Tu, Doamne care reprezinţi autoritatea veşnicului Dumnezeu, toate câte sunt create trebuie să ţi se supună şi să asculte de cuvântul Tău, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea”.

Credința puternică

Episcopul vicar patriarhal a făcut o paralelă între sutașul din evanghelia de astăzi și femeia canaaneancă: „Atât sutaşul, cât şi femeia canaaneancă se disting prin aceste virtuți: credinţa puternică, lăudată de Iisus, smerenia și stăruinţa plină de iubire față de alte persoane, pentru care mijlocesc înaintea Domnului”.

„Cei doi îi prefigurează în Sfintele Evanghelii pe creştinii dintre neamuri, care, prin credinţa în Hristos, vor fi primiţi în Împărăția cerurilor cea gătită pentru alții. A sta împreună cu patriarhii la masa Împărăţiei, despre care vorbește Hristos în Evanghelie, este posibilă doar pe temeiul acestei credinţe puternice”, a explicat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.

„Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Această zicere a Domnului este cutremurătoare dacă o analizăm corect, și ne arată că începutul bun, pe care l-au avut fiii împărăției, adică poporul ales, cu toate că este foarte important, nu este garanţia unui sfârşit fericit”.

„Ca Profet, Iisus vede faptul că în viitoarea Sa Împărăție, vor intra mai puţini din cei pentru care El a venit şi a încercat să îi strângă ca o cloşcă puii săi. În schimb, se vor converti celelalte neamuri de pe pământ, cum a şi început din momentul Cincizecimii, al Pogorârii Duhului Sfânt, şi se va continua până la sfârşitul veacurilor”.

Iar dintre cei care vor crede, vor petrece în comuniune cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor, în timp ce descendenţii patriarhilor, vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară,  unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, adică în iad.

Preasfinția Sa a atenționat că avertismentul pentru necredință se adresează și creștinilor din zilele noastre, „pentru că nu este suficientă doar apartenența noastră, chiar şi cu certificat de botez la Biserica lui Hristos, spre a ni se deschide uşile Împărăţiei cerurilor, dacă nu lucrăm cu frică şi cutremur pentru mântuire, cum spune Sf. Apostol Pavel”.

„Și astăzi, ca și atunci, privind în jur, vedem o mare de necredință în care ne scăldăm inconștienți și noi, fiii Împărăţiei. Căci ce altceva facem atunci când ignorăm învățătura Bisericii predată nouă de Hristos Însuși, sau când mulți dintre noi se leapădă de dreapta credință”.

„Faptele noastre urâte, păcatele noastre, ne contrazic zilnic credinţa, marea demnitate de fii la care am fost chemați. Ura, invidia, lăcomia, necinstea, certurile, lipsa de compasiune şi altele asemenea, înlocuiesc astăzi virtuțile pe care ar trebui să le purtăm ca fii ai Împărăției, ca frați sau ucenici ai Domnului Hristos”, a evidențiat ierarhul.

Îndemn

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul l-a oferit drept exemplu de conducător pe sutașul din evanghelie: „Să învățăm de la sutaşul din Evanghelia de azi, care ne poate fi model de urmat”.

„Câți dintre noi, astăzi, nu credem că, prin faptul că deținem temporar o funcţie de conducere, nu înseamnă un drept de a ne purta ca stăpâni, uneori abuziv, despotic, fără nici o empatie față de cei pe care îi conducem? Câți dintre noi nu-ne dorim astăzi funcții de conducere numai pentru a-ne satisface interese proprii, ajungând să abuzăm de putere, să ne considerăm măsura tuturor lucrurilor și să ignorăm total pe cei care ne slujesc, grijile, problemele, suferințele lor”.

„Să nu uităm că Mântuitorul a spus că cel care vrea să fie mai mare, trebuie să fie slujitorul celorlalți, iar cel care vrea să fie întâiul, să fie tuturor slugă (cf. Matei 20, 26-27)”

„Slujirea este o învățătură de bază a creștinismului. Nu stăpânirea oamenilor, ci slujirea lor. Nu stăpânirea omului de către om aduce pace şi înțelegere. Nu poate fi pace şi înțelegere în lume, decât dacă oamenii se slujesc şi se iubesc unii pe alţii, ca frații”.

Episcopul vicar patriarhal a concluzionat: „Acela este mai mare, care slujește cel mai mult; cel care se pune în slujba celorlalți: cu cuvântul, cu învăţătura, cu fapta, cu orice lucru bun. După chipul Mântuitorului Hristos, Care a venit în lume nu pentru ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi (cf. Marcu 10, 45)”.