Mănăstirea Pasărea a fost înființată în anul 1813, în timpul lui Vodă Caragea, ctitor fiind Arhimandritul Timotei, starețul din acea vreme al Mănăstirii Cernica, care construiește prima biserică cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae.
Între anii 1834 - 1838, a fost construită biserica mică din incinta cimitirului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Această biserică fiind prea mică pentru oficierea slujbelor, între anii 1846 - 1847, starețul Mănăstiri Cernica, ajutat de ieromonahul Iachint și cu donațiile făcute de credincioși, construiește o biserică mare din zid.
Biserica cu hramul Sfânta Treime a fost sfințită de către Mitropolitul Neofit în prezența Domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu.
Pictura din biserica mare a fost executată în frescă stil neobizantin.
În Mănăstire se află o colecție de obiecte cu valoare artistică deosebită: icoane, picturi pe lemn și pe sticlă, tablouri istorice, broderii, carte veche, sculpturile lui Gheorghe Anghel, vase din porțelan.
Între anii 1967 - 1975, mănăstirea a fost renovată în întregime cu binecuvântarea Patriarhului Justinian Marina și cu ajutorul financiar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Astăzi, viețuitoarele din Sfânta Mănăstire Pasărea duc mai departe tradiția vieții monahale. Obștea Mănăstiri Pasărea, în număr de 109 viețuitoare este păstorită de Stavrofora Mihaela Costache, ajutată de Consiliul economic, duhovnicesc și de disciplină. Personalul monahal din mănăstire duce o viață idioritmică. Se săvârșește zilnic, după rânduiala bisericească, Sfânta Liturghie și cele șapte Sfinte Laude, de către cei doi preoți slujitori Protos. Mihail Băcescu și Protos. Calinic Slabu dimpreună cu maicile și surorile din obște.
În zorii zilei măicuțele încep să roiască asemenea albinelor în jurul stupului. La orele dimineții toaca vestește pregătirea pentru Sfânta Liturghie, slujbă însuflețită de cântările ce transpun sufletul în veșnicie. Dar, liturghie pentru un monah nu este numai slujba la Biserică, ci însăși viața sa; orice face și oriunde se duce îl are pururi pe Dumnezeu înaintea ochilor săi.
Astfel monahiile împletesc permanent ascultarea cu rugăciunea pentru că munca în mănăstire în mod concret se numește ascultare. Maicile fac ascultare în toate domeniile de activitate, începând cu maica Stareță până la ultima dintre surori.
Îndeletnicirile călugărițelor sunt continuate și astăzi atât în ateliere, la Căminul de bătrâne, la Liceul de fete, cât și în activitățile gospodărești, agricole, zootehnice etc. Tinerele măicuțe confecționează veșminte preoțești, cizelează racle pentru sfinte Moaște în metal prețios, cu mult meșteșug, icoane, coperți de evanghelie, obiecte de cult, emailează piese pentru cruci de binecuvântare și piese pentru coperți de evanghelie.
Pe lângă ascultările zilnice, precum curățenia în biserică și în curtea mănăstirii, împodobirea straturilor cu flori, înfrumusețarea cimitirului, ce dă impresia unui platou presărat cu traverse colorate, cruci albe și felinare aprinse, ele se îndeletnicesc și cu activități gospodărești, amintind de viața satului de altă dată. Monahiile participă la lucrările agricole, se ocupă cu creșterea animalelor, cu apicultura și legumicultura. În plus, poartă grijă de maicile în vârstă și bolnave care le-au fost îndrumătoare și sub oblăduirea cărora se află, îngrijindu-se de întreținerea chiliilor și a traiului zilnic.
Pe lângă toate acestea, viețuitoarele Sfintei Mănăstiri mențin în lume, aducerea aminte de Dumnezeu, lucrând în lume credința însoțită de fapte bune și slujirea aproapelui.
Astfel, unele din ele își desfășoară activitatea ca profesoare și pedagogi în Seminarul Teologic Liceal „Sfânta Filofteea” unde se străduiesc să educe tinere eleve în spiritul credinței și al dragostei față de aproapele, făcându-le să înțeleagă că se poate trăi și o viață curată, în duh de ajutorare a altora, neegoistă, într-un secol în care neîncrederea între oameni și lupta unora împotriva altora nu pot să dea un sens mulțumitor existenței.
În același timp, urmând pilda Samarineanului milostiv izvorâtă din dragostea față de aproapele, truda maicilor s-a dovedit iarăși a fi prezentă. Astfel s-au pus bazele unui Așezământ de bătrâne unde sunt îngrijite cu dragoste și multă dăruire, bătrâne lipsite de dragostea propriilor fii.
Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel care spune: „roagă-te și muncește”- „muncește și te roagă” la ora 18,00, din nou toaca vestește începerea slujbei de seară. Pași trudiți se îndreaptă spre Biserică, mâinile muncite se împreunează mulțumind lui Dumnezeu pentru ziua care se încheie și cerându-i ajutor pentru noaptea și ziua ce vor urma.
După săvârșirea slujbei măicuțele se întorc la chiliile lor, nu înainte de a aprinde candela în cimitir, la căpătâiul maicilor care le-au vegheat anii de ucenicie, după care își încheie ziua prin săvârșirea pravilei și citirea unor cărți folositoare de suflet.
Petrecerea tainică în liniște și în rugăciune din Sfânta Mănăstire se transformă într-un strigăt către Dumnezeu, un strigăt de umilință și îndurare, dar și de speranță și de bucurie pentru veșnicie.
Pe lângă rugăciune și ascultare, tradițiile Sfintei mănăstiri preluate de la înaintașele noastre s-au păstrat din generație în generație până astăzi cu multă dragoste. Astfel în sâmbăta lui Lazăr,ucenicele mai tinere dimpreună cu credincioșii, pleacă la pădurea din apropiere pentru a culege flori. La poarta mănăstirii sunt așteptate de Maica Stareță, Preoții slujitori, și celelalte maici cu ramuri de salcie. Împreună, în sunet de toacă și clopote se îndreaptă spre biserică cu ramuri de salcie în mâini, cântând Axionul praznicului.
Atmosfera acestei sfinte procesiuni este înălțătoare, aducându-ne aminte de drumul parcurs de Mântuitorul acum peste 2000 de ani la intrarea în Ierusalim. Un alt moment de înălțare duhovnicească așezat spre bucuria tuturora, este procesiunea organizată la Duminica Cincizecimii, când se sărbătorește hramul mănăstirii, după săvârșirea Sfintei Liturghii. Maicile și credincioșii pleacă în procesiune, în sunetul clopotelor, purtând racla cu sfinte moaște spre binecuvântarea întregului Sfânt Locaș monahal.
Pentru lume acest sfânt locaș a fost și rămâne o cetate a rugăciunii și a duhovniciei, dar și un „sat autentic”, unde generații întregi s-au nevoit să ajungă la desăvârșire și la cunoașterea lui Dumnezeu.
Foto credit: George Ioniță și Laurențiu Tătulescu
