„Satul monahal” - Mănăstirea Zamfira

Cunoscutul așezământ monahal din satul Zamfira al comunei Lipănești are la origine construcția unei vechi biserici-numită „Biserica Mică”- purtătoare a hramului „Sfânta Treime” și situată în cimitirul exterior incintei mănăstirii. După cum stă înscris în literele pisaniei lăcașului, construcția sa datează din timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, realizându-se în perioada anilor 1721-1743, la inițiativa văduvei bogatului comerciant Manoil Apostoli – din a cărei avere biserica primește spre folosință câteva pământuri – și continuată, după moartea ei, de nora sa Smaranda, nepoată a voievodului Șerban Contacuzino.

După ce cutremurele din 1802 și 1836 au șubrezit grav construcția, Mitropolitul Nifon decide ca, la 400 de pași nord de biserica veche, să se construiască „Biserica Mare”, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nifon”, lucrările încheindu-se în 1858.

Pictura interioară a Bisericii Mari a fost realizată de către Nicolae Grigorescu, în vârstă de 18 ani la acea vreme și aflat la începutul carierei sale, împreună cu fratele său. Documentele vremii dezvăluie că, la 16 iulie 1856, starețul schitului Ghighiu încheia cu „zugravul Nicu”, la indicațiile precise ale mitropolitului Ungro-Vlahiei, un contract cu o valoare de 500 de galbeni pentru realizarea picturii la biserica Mănăstirii Zamfira. Renumele marelui pictor de mai târziu avea să dea și o dimensiune artistică lucrării sale de la Zamfira, fiind prima biserică pictată în întregime de către acesta, mai mult decât atât, pictura reprezentând un unicat, fiind singura executată în frescă de către artist într-un timp destul de scurt, de numai un an și jumătate.

Ca urmare a degradării acestei picturi în anul 1904 s-a decis realizarea uneia noi, în ulei, peste cea originală. După aproximativ cincizeci de ani a avut loc o nouă intervenție, cu repictări în tempera, între anii 1986-1989,când pictorul restaurator Ion Chiriac a scos la suprafață pictura originală realizată de Nicolae Grigorescu. Cea mai recentă intervenție începută în anul 2018, se desfășoară sub proiectul de execuție intitulat Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare arhitectura și pictura murală a Bisericii Mari a Mănăstirii Zamfira Jud. Prahova – Executată a fresco de Nicolae Grigorescu.

De la cel dintâi pas făcut pe sub bolta turnului de la poarta mănăstirii te „rupi” parcă de timpul din care vii și cu fiecare nou pas cu care înaintezi pe cărările pietruite simți cum te cuprind, tot mai adânc, tihna, lumina și înseninarea sufletească.

Alei prelungi bordate cu flori roșii, galbene, albe și albastre te conduc spre biserică și paraclis, spre stăreție și chilii, spre fântâna cu stâlpi de piatră de râu și roată mare, de lemn.

Oriunde întorci privirea - copaci falnici, trandafiri și mușcate curgătoare. Ziduri albe, odihnitoare, pridvoare încărcate de flori.

Mănăstirea trece printr-un proces de refacere și înnoire, având în dotare o trapeză cu 50 de locuri unde  în zilele de sărbătoare dar și în zilele când se săvârșește Sfântul Maslu, pelerinii obosiți sunt întâmpinați cu o masă caldă.

Încă de la începuturile existenței sale, obștea Mănăstirii Zamfira a fost preocupată de gospodărirea proprie a tuturor bunurilor, atât a terenurilor agricole, a livezilor de pruni și meri, cât și creșterea animalelor și păsărilor.

Ca odinioară, când viețuitoarele mănăstirii se hrăneau cu ceea ce produceau, astăzi hrana zilnică este obținută din grădinile proprii, în cele trei solarii cu răsaduri și legume cultivate de monahii, în livada cu pruni și meri, iar cireșii care înconjoară mănăstirea hrănesc trupul, dar oferă și un spațiu pentru reculegere sufletească.

În gospodăria mănăstirii viețuitoarele Mănăstirii Zamfira cresc vaci de lapte, capre, câteva suine și un număr însemnat de păsări de curte care asigură hrana zilnică.
În prezent Mănăstirea Zamfira numără două zeci de viețuitoare ce împletesc rugăciunea și ascultarea, formând o obște având ca păstor duhovnicesc pe Părintele Ieromonah Damian Bulz, iar drept stareță pe Monahia Fanuria Berica.