Mănăstirea Ghighiu din Prahova primește marți un fragment din moaștele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din București.
Evenimentul are loc cu ocazia ducerii la Ghighiu a raclei cu moaștele marelui domnitor român de la biserica menționată.
Program
Monahia Cipriana Lupașcu, ghidul mănăstirii, a prezentat la Radio Trinitas programul manifestărilor.
Marți, 7 septembrie
- 17:00 Primirea raclei cu moaștele Sf. Constantin Brâncoveanu și a delegației de la Biserica „Sf. Gheorghe” – Nou
- 17:30 Procesiune în jurul bisericii mari cu cele două racle cu moaște ale Sf. Constantin. Una dintre racle va fi așezată în permanență la Mănăstirea Ghighiu
- 18:00 Slujba Privegherii dedicată praznicului Nașterii Maicii Domnului
- 21:00 Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni
Miercuri, 8 septembrie
- 08:00 Rugăciunile dimineții și Acatistul Nașterii Maicii Domnului
- 09:00 Ceasurile 3, 6 și Obednița
- 09:30 Sfânta Liturghie oficiată de PS Timotei Prahoveanul
- 17:30 Slujba de Priveghere închinată Sf. Părinți Ioachim și Ana
- 21:00 Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni
Joi, 9 septembrie
- 08:00 Rugăciunile dimineții și Acatistul Sf. Părinți Ioachim și Ana
- 09:00 Ceasurile 3, 6 și Obednița
- 09:30 Sfânta Liturghie
- 16:00 Slujba Vecerniei
- 17:30 Acatistul Sf. Martiri Brâncoveni
- 20:00 Plecarea delegației parohiei „Sf. Gheorghe” – Nou cu racla cu moaștele Sf. Constantin Brâncoveanu.
Icoana Maicii Domnului Siriaca
La Mănăstirea Ghighiu se află icoana Maicii Domnului Siriaca a cărei cinstire se face în Vinerea Luminată. Sărbătoarea acestei icoane a fost trecută în calendar în urmă cu trei ani.
Icoana, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient. De-a lungul timpului, numeroși credincioși care s-au rugat Maicii Domnului aducând cinstire icoanei de la Mănăstirea Ghighiu au mărturisit că au primit ajutor grabnic, vindecări și întărire în credință.
Mănăstirea Ghighiu are hramul Izvorul Tămăduirii, sărbătoare fixată în Vinerea din Săptămâna Luminată, în aceeași zi cu cinstirea icoanei Maicii Domnului Siriaca.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



