Sute de credincioşi au participat joi, 11 aprilie 2013, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea ilfoveană Cernica, oficiată în cinstea Sfântului Ierarh Calinic.
Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult ctitorit de sfântul Ierarh Calinic.
În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a evocat viaţa şi virtuţile de care Sfântul Calinic s-a învrednicit.
„Sfântul Ierarh Calinic este ocrotitorul nostru al tuturor, este povăţuitorul monahilor cărora le-a dat pildă de ascultare şi de sfinţenie, este povăţuitorul preoţilor şi al ierarhilor prin pilda vieţii sale desăvârşită, dar este şi corotitorul celor care vin la această sfântă mănăstire şi cer ajutorul lui pentru că, necontenit de când sfintele sale moaşte au fost aşezate în racla ce se păstrează în biserică, au izvorât pentru toţi cei care i-au cerut ajutorul multe tămăduiri, vindecări şi sufleteşti şi trupeşti. Viaţa Sfântului Calinic ne învaţă pe fiecare dintre noi să-l iubim mai întâi de toate pe Dumnezeu, cu toată fiinţa noastră, să ascultăm pe Dumnezeu, nu numai împlinind poruncile sale, dar şi făcându-ne pildă prin vieţuirea noastră aşa cum el s-a făcut pildă şi mai ales să-l cunoaştem pe Dumnezeu, venind la Sfânta Biserică, ascultând dumnezeieştile slujbe, citind din Sfintele Scripturi. De asemenea, Sfântul Ierarh Calinic ne învaţă cât de mare este ajutorul sfinţilor atunci când cineva cere mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa, potrivit Radio TRINITAS.
Sfântul Calinic a fost canonizat pe 23 octombrie 1955. Moaştele sale sunt aşezate, spre cinstire, în biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Cernica.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



