Te Deum la Catedrala Patriarhală

Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel împlinește 63 de ani astăzi, 22 iulie 2014. Cu prilejul acestui moment aniversar, la Catedrala Patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii, a fost rostită o rugăciune de mulțumire.

De asemenea, în jurul orei 11:00, a fost oficiată o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale, precum şi pentru ajutorul dăruit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române în promovarea credinţei şi misiunii creştin-ortodoxe.

Slujba Te Deum-ului a fost oficiată de către Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au fost prezenţi membri ai permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, dar şi numeroşi credincioşi.

Sărbătoarea oficială a Patriarhului României este în ziua de 30 septembrie a fiecărui an. Atunci este aniversată data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, din 30 septembrie 2007. 

Din aceeași categorie