Sute de credincioşi au fost prezenţi ieri, 23 martie 2014, în Duminica Sfintei Cruci, la Catedrala Patriarhală. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul său de învăţătură, Preasfinția a vorbit celor prezenţi pe Colina Bucuriei despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa credincioşilor.
Să te lepezi de tine înseamnă cauţi mai întâi de toate Împărăţia lui Dumnezeu
De asemenea, Preasfinţia Sa, făcând referire la pericopa evanghelică rânduită de Biserică a se citi astăzi, a arătat ce însemnă să te lepezi de sine. „Să te lepezi de sine înseamnă să lași tot ceea ce te împiedică pe tine ca să îl urmezi pe Dumnezeu. Să te depărtezi, cu alte cuvinte, de păcat, să îţi curăţeşti sufletul tău, inima ta ca în inima ta să sălăşluiască Domnul nostru Iisus Hristos sau Preasfânta Treime. Să te lepezi de tine înseamnă în acelaşi timp şi să cauţi mai întâi de toate, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie, Împărăţia lui Dumnezeu, adică să nu ţii cont de nimic din ceea ce uşurează traiul tău pe pământ şi să îl cauţi cu dinadinsul pe Dumnezeu. Tot ceea ce faci tu să fie în concordanţă cu poruncile dumnezeieşti şi tot ceea ce faci să fie pentru slava lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa. „Să porţi crucea înseamnă să primeşti cu bucurie tot ceea ce Dumnezeu rânduieşte pentru viaţa ta. De multe ori peste noi vin ispite şi suferinţe, iar unii dintre noi nu înţeleg că acestea vin pentru îndreptarea noastră, nu înţeleg că acestea vin pentru curăţirea sufletului nostru şi mai degrabă ajung să judece pe Dumnezeu”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul.
Sfânta Cruce – armă de biruinţă
Totodată, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Varsanufie a arătat că odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce aceasta a devenit din obiect de tortură armă de biruinţă împotriva diavolilor: „S-a rânduit de către Sfânta Biserică în această duminică a se cinsti Sfânta Cruce deoarece prin cruce a venit mântuirea la toată lumea, aşa cum spun cântările bisericeşti. Crucea este considerată de către unii oameni fiind un obiect de tortură. Aşa era până când Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit pe Cruce. În vremea în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce primeau această pedeapsă cei mai mari făcători de fărădelegi, cei mai mari călcători de legi, însă crucea pe care Domnul nostru Iisus Hristos s-a răstignit s-a sfinţit cu scump sângele Său şi de aceea ea a devenit armă de biruinţă, armă împotriva diavolului. Sfânta Cruce împodobeşte turlele bisericilor, este aşezată la capul celui care a trecut în lumea cea veşnică ca o nădejde că şi acela va învia aşa cum a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Noi ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci tot ca o nădejde de biruinţă asupra ispitelor şi asupra păcatelor.
În această duminică, a treia a Postului Mare, diaconul Cristian Grama a fost hirotonit preot pe seama bisericii Hagiu din Capitală. Totodată, tânărul teolog Ilie Chişcari a fost hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Roşu din Protoieria Ilfov Sud.
Duminica Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă.
Sursa: www.basilica.ro
Din aceeași categorie



