Prins în labirintul unor clădiri înalte, într-un cadru arid, aproape lipsit de vegetaţie, te simţi gol şi străin, oricât de mult ţi-ar plăcea civilizaţia urbană. Singurul reper în acest deşert de beton care aminteşte omului că are un suflet de care trebuie să se îngrijească este o biserică. Albă, discretă, firavă, dar semeaţă, pe fundalul unui gri dezolant, Schitul Maicilor apare asemenea unei mirese, purtătoare a Veştii celei Bune, după cum îi spune şi hramul. Prea puţin cercetată de oameni
Peste 2.000 de credincioşi au participat ieri la sărbătoarea Sfântului Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti, unde moaştele sale au fost cinstite în aceste zile de pelerini veniţi din multe zone ale ţării. Curtea Mănăstirii Cernica, deşi este generoasă şi spaţioasă, în ziua hramului, pe 11 aprilie, a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care şi-au îndreptat paşii, gândul şi rugăciunile spre Sfântul Calinic de la Cernica. Racla cu moaştele sfântului a fost purtată
Sute de credincioşi au participat joi, 11 aprilie 2013, la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea ilfoveană Cernica, oficiată în cinstea Sfântului Ierarh Calinic.Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat Sfânta Liturghie în lăcaşul de cult ctitorit de sfântul Ierarh Calinic. În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a evocat viaţa şi virtuţile de care Sfântul Calinic s-a învrednicit.„Sfântul Ierarh Calinic este ocrotitorul nostru al tuturor, este povăţuitorul monahilor cărora le-a dat
Mănăstirea Cernica este în sărbătoare, îşi serbează ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Calinic. Sfintele sale moaşte sunt cinstite de românii de pretutindeni. Sfântul le-a vindecat bolile, le-a alinat suferinţele şi i-a unit, aducându-i acasă, în familie. Monahilor Cernicăi, sfântul le este încă stareţ, îi cheamă la mănăstirea sa, le poartă de grijă, îi întăreşte în ispite, dar îi şi triază precum grâul de neghină. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, pe care îl pomenim astăzi, este foarte cinstit de români. La
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a stavroforei Pelaghia Tudor, proinstareţa Mănăstirii Ghighiu, jud. Prahova, joi, 28 martie 2013: „Căci călători şi pribegi suntem noi înaintea Ta, Doamne” (I Paralipomena 29, 15) Preacuvioasă Maică Stareţă, Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Întristată asistenţă şi îndurerată obşte a Mănăstirii Ghighiu, Am aflat cu întristare de trecerea la cele veşnice a stavroforei Pelaghia Tudor, fostă stareţă a Mănăstirii Ghighiu timp de mai bine de cincizeci de ani (cinci
În a doilea episod al serialului dedicat bisericilor rupestre din România, ne-am oprit astăzi la Manastirea Corbii de Piatra, locasul de cult cu cea mai veche pictura rupestra din tara, realizata la inceputul secolului al XVI-lea. Biserica manastirii este singura din Romania care are doua altare functionale pe acelasi naos. Manastirea Corbii de Piatra a fost, se pare, prul aşezământ monahal de maici din Romania, si tot aici a fost descoperita prima pictura rupestra de la noi. De la Campulung
Începem o serie de reportaje dedicate bisericilor rupestre din România, destinaţii de pelerinaj speciale pentru toţi cei care iubesc bogăţiile spirituale ale Bisericii noastre. Ascunsa intr-o stanca, la o altitudine de aproape 800 m, Mănăstirea Nămăieşti este situata intr-o zonă pitorească, unde se păstrează urmele unor stravechi tradiţii. Aflată la 5 de Câmpulung Muscel, biserica este sapată în stanca şi se pare că datează din prima jumatate a secolului al XVI-lea. Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar
Fosta stareță a Mănăstirii Ghighiu din județul Prahova, Stavrofora Pelaghia Tudor a trecut, aseară, 26 martie 2013, la Domnul. Maica stareță avea 93 de ani și era din comuna ilfoveană Afumați. Ea a condus obștea monahală timp de 53 de ani, până în 2008, când a ales să se retragă din stăreție. Mai multe informații despre Stavrofora Pelaghia Tudor a oferit pentru Radio TRINITAS Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Stavrofora Pelaghia Tudor a fost stareța Mănăstirii
Topirea zăpezii şi ploile din ultimele zile au reactivat alunecările de teren din apropierea Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul“ şi „Sfânta Cuvioasă Eufrosina“ din localitatea Cornu, judeţul Prahova. În urmă cu aproape un an, alunecările de teren din spatele corpului de chilii al Mănăstirii Cornu au ajuns la trei metri. De curând, acestea au ajuns sub temelia clădirii, în pericol fiind clădirea care adăposteşte, pe lângă chiilile maicilor, trapeza şi alte spaţii destinate depozitării de materiale. „Din toamna anului trecut, specialiştii
Biblioteca Sfântului Sinod deţine o bogată colecţie de patrimoniu, carte veche şi rară, românească şi străină. Fondul de manuscrise conţine exemplare româneşti, slavone, greceşti, latine. Despre conţinutul şi provenienţa acestor colecţii, precum şi despre eforturile şi condiţiile de păstrare a acestor manuscrise aflăm, în interviul ce urmează, de la părintele arhimandrit Policarp Chiţulescu, directorul acestei instituţii de cultură. Fondul de Manuscrise al Bibliotecii Sfântului Sinod este unul dintre cele mai reprezentative din România. Vorbiţi-ne despre ce conţin colecţiile din acest



