Să ne schimbăm viața în bine din propria inițiativă nu de teama unei pedepse: Părintele Patriarh Daniel
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat în omilia duminicală să ne schimbăm viața în bine din propria iniţiativă, „nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu suferinţă ori cu mustrări”. Oferindu-l exemplu pe Zaheu Vameşul, Preafericirea Sa a precizat că schimbarea trebuie să intervină prin cugetarea la „multa bunătate a lui Dumnezeu şi la dorinţa Lui de a intra în casa sufletului nostru cu iubirea lui milostivă pentru a ne ajuta să fim şi noi buni şi milostivi”
Patriarhul Daniel: Sfinţii Trei Ierarhi sunt rugători ai noştri în faţa Sfintei Treimi
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus în ziua de pomenire a Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, că aceştia sunt „rugători ai noştri în faţa Sfintei Treimi”. Viaţa şi virtuţile Patriarhul României a prezentat, în predica rostită miercuri în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală, viaţa şi virtuţile acestor personalităţi teologice de excepţie ale lumii creştine care au atât o zi de pomenire comună, cât şi zile individuale de cinstire. Primul despre
Iisus nu oferă omului daruri materiale exterioare lui, ci îi schimbă starea vieţii: Patriarhul Daniel
În duminica în care creștinii ortodocși rememorează minunea Vindecării orbului din Ierihon, Patriarhul României a semnalat faptul că orbul singur și sărac a știut să ceară de la Mântuitorul schimbarea vieții lui, și nu bani sau hrană. El a înţeles că este vorba despre Iisus Cel care a vindecat o mulţime de bolnavi, ajutându-i astfel să-şi schimbe viaţa lor nefericită. Așadar, „Iisus nu oferă omului daruri materiale exterioare lui, ci îi schimbă starea vieţii acestuia, îl ridică pe om din
Unirea Principatelor Române reflectată în 7 citate ale Patriarhului Daniel
La 160 ani de la Unirea Principatelor Române, vă prezentăm câteva citate aparținând Patriarhului Daniel în care este evidențiată semnificația profundă a momentului istoric evocat, în plan istoric și religios. Pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii, loc al binecuvântărilor care aduc bucurie oamenilor, s-au desfășurat în urmă cu 160 de ani ceasurile Unirii, binecuvântate și susținute de rugăciunea Bisericii, momente pe care noi le rememorăm cu respect și recunoștință. Pentru Biserică, Unirea Principatelor Române a
Patriarhul Daniel: Recunoştinţa – sentimentul cel mai firesc al omului demn în faţa binefacerii primite
„Omul nerecunoscător se află într-o stare spirituală nefirească, nedemnă şi nesănătoasă, pentru că recunoştinţa trebuie să fie sentimentul cel mai firesc al omului demn în faţa binefacerii primite de la cineva”, a spus duminică Patriarhul Daniel. În omilia rostită la Paraclisul Patriarhal Sfântul Grigorie Luminătorul, Patriarhul României a vorbit despre recunoştinţă şi implicaţiile sale în relaţia cu Dumnezeu şi semenii, întrucât duminica aceasta s-a citit textul biblic care ne prezintă Vindecarea celor zece leproşi. Potrivit Preafericirii Sale, din evanghelia de
Pocăinţa este o schimbare, nu un simplu regret, spune Părintele Patriarh Daniel
„Pocăinţa este un efort de schimbare interioară, nu un simplu regret”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel în omilia rostită duminică, 13 ianuarie 2019, la paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat că pocăinţa nu înseamnă doar să spui „Îmi pare rău” şi să mergi mai departe, ci este un efort de schimbare a „modului de a gândi, de a vorbi şi de a făptui”. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reamintit că mulţi sfinţi
Botezul este o cufundare în harul și iubirea Preasfintei Treimi, spune Patriarhul României
Vorbind despre Dumnezeiasca Arătare din ziua Botezului Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh a explicat că Dumnezeu Tatăl prin cuvintele „Acesta este Fiul Meu Cel iubit” s-a referit și la întreaga umanitate care prin Botez este cufundată în harul și iubirea Preasfintei Treimi: „Atunci când a zis «Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care bine am voit» Dumnezeu Tatăl nu s-a referit numai la dumnezeirea Fiului ci și la umanitatea Lui și la firea pe care a luat-o prin zămislire de
Timpul mântuirii înseamnă timpul comuniunii omului cu Dumnezeu: Patriarhul Daniel (Text integral)
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani (2018-2019), în Catedrala Patriarhală din Bucureşti: Timpul mântuirii înseamnă timpul comuniunii omului trecător cu Dumnezeu Cel veşnic Locul cel mai potrivit pentru încheierea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este Biserica lui Hristos, aceasta fiind spaţiul de întâlnire a timpului cu veşnicia, aşa cum ele s-au întâlnit mai întâi în Persoana Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a coborât din ceruri
Cuvântul rostit de Patriarhul României la proclamarea Anului omagial și comemorativ 2019 (Text integral)
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la proclamarea solemnă a anului 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împărați Constantin şi Elena”, Bucureşti, marţi, 1 ianuarie 2019: 2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor
Cuvântul rostit de Patriarhul României la proclamarea Anului omagial și comemorativ 2019 (Text integral)
Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la proclamarea solemnă a anului 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împărați Constantin şi Elena”, Bucureşti, marţi, 1 ianuarie 2019: 2019 – Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor