În Duminica a 2-a din Postul Mare sau a Sfântului Grigorie Palama, 24 martie 2019, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Marcu, capitolul 2, versetele 1-12. În predica rostită la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „puterea de a ierta păcatele este și o putere de vindecare”. În acest scop, Patriarhul a adus în atenţia celor prezenţi „puterea dumnezeiască iertătoare de păcate şi vindecătoare de boli” a Mântuitorului Hristos
„Ne hrănim sufletul cu lumină din Sfintele Scripturi, sfintele slujbe, sfintele rugăciuni, sfintele taine şi din faptele cele bune”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Duminica Sfântului Grigorie Palama. În omilia rostită la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, Patriarhul României le-a explicat credincioşilor că prin luminile duhovniceşti de mai sus „ne înnoim şi devenim rugători purtători de lumină”. Lumina harului Potrivit Preafericirii Sale, „lumina şi puterea harului dumnezeiesc s-au văzut în vieţile oamenilor care s-au pocăit şi şi-au înnoit viaţa
Părintele Patriarh Daniel a vorbit în Duminica Ortodoxiei despre mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Hristos şi a explicat de ce este important să declarăm dreapta credinţă. Dreapta credinţă ne deschide Cerul „Vedem clar că răsplata mărturisirii dreptei credinţe este deschiderea uşilor Împărăţiei Cerurilor”, a specificat Patriarhul României în cadrul liturghiei oficiate duminică, 17 martie 2019, la Catedrala Patriarhală. „Fără mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Veşnic Viu care S-a întrupat şi S-a făcut om din iubire pentru oameni, nu primim
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, 10 martie 2019, la Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Matei, capitolul 6, versetele 14-21. În predica rostită la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reședinței Patriarhale, Părintele Patriarh Daniel a spus că iertarea este începutul bun al perioadei de post. De ce? Pentru că „prin iertarea altora se cultivă smerenia și libertatea interioară a omului dornic de-a trăi în iubirea milostivă a
În Duminica Lăsatului sec de brânză, Patriarhul României a spus că „postul este o ofrandă a iubirii omului față de Dumnezeu” și a oferit trei îndemnuri de bază creștinilor care doresc să aducă această ofrandă. „Evanghelia acestei duminici are o importanță majoră pentru întreaga perioadă a Postului”, a continuat Preafericirea Sa, amintind că luni, 11 martie 2019, începe „o perioadă lungă de urcuș duhovnicesc interior spre înviere, și anume Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare”. 3 învățături pentru Postul Paștilor
Ziua Internațională a femeii este sărbătorită anual în 8 martie și este o zi în care femeile sunt apreciate pentru realizările lor, fără a se ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. În acest context, Patriarhul Daniel a evidenţiat cu mai multe ocazii importanţa misiunii femeii creştine la nivelul societăţii, familiei şi Bisericii. „Vocația femeilor creștine de astăzi este de a mărturisi credința în Hristos Cel răstignit și înviat, de a da viață și a proteja
Reflectând asupra pildei Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul Daniel a semnalat un aspect important în omilia duminicală, şi anume că Dumnezeu aşteaptă ca noi, prin pocăinţă, să facem câţiva paşi înspre El şi imediat ne iese în întâmpinare să ne ofere ajutorul Său. „Văzând de la distanţă mare această dorinţă a tânărului de a se pocăi”, a spus Patriarhul Daniel, „din departe Tatăl fiului risipitor a ieşit în întâmpinarea lui. Nu l-a aşteptat să bată la uşă, ci când a văzut
La începutul Perioadei Triodului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că „Evanghelia Duminicii Vameșului și a Fariseului este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită”. Amintind remarca Sfântului Grigorie Palama că „rugăciunea adevărată este însăși prezența lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă”, Preafericitul Părinte Patriarh a menționat că atunci „când omul se smerește, adică se golește de sinele egoist, se umple de prezența smerită, iubitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu. Când însă omul este plin de
La începutul Triodului, Patriarhul Daniel a spus că perioada pregătitoare pentru post este foarte importantă întrucât ne ajută să învățăm patru lucruri esențiale ca „să ne înviem sufletul din moartea pricinuită de păcat”. În cele patru duminici pregătitoare ne deprindem cu patru lucrări mari: rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea sau înfrânarea, a explicat Preafericirea Sa. În prima din cele patru duminici, a Vameșului și a Fariseului, 17 februarie 2019, Patriarhul României a participat la Sfânta Liturghie în
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat duminică cele trei virtuţi ale Femeii Cananeence datorită cărora a fost vindecată fiica sa de Mântuitorul Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre: credinţă puternică, smerenie adâncă şi rugăciune stăruitoare. Virtuţile Cananeencei din Evanghelia de astăzi au fost evidenţiate de „înţelepciunea lui Iisus şi atitudinea Sa misionară”, potrivit Preafericirii Sale, întrucât El trece hotarele Palestinei unde ajunge la Femeia Cananeancă şi refuză să-i răspundă acesteia la prima cerere. Dacă Mântuitorul nu ar fi recurs



