Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit joi racla cu moaștele Sf. Onufrie de la Mănăstirea Sihăstria Voronei. Slujba de binecuvântare a avut loc în Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, unde a participat și arhimandritul Ghedeon Huţanaşu, starețul așezământului monahal din județul Botoșani. Preafericirea Sa a amintit aspecte din viața Sfântului Onufrie, originar din Ucraina și ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț. „Mai întâi a fost general în Armata Imperială, apoi a dorit să se călugărească și
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit miercuri raclele în care vor fi așezate cinstitele moaște ale Sfinților Paisie și Cleopa de la Sihăstria. Slujba de binecuvântare a avut loc la Reședința Patriarhală din Capitală, în prezența arhimandritului Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Raclele au fost confecționate la Atelierele Patriarhiei Române, fiind realizate din argint. „Aceste două racle sunt pregătite pentru cei doi părinți cuvioși de la Sihăstria, Părintele Paisie Olaru și Părintele Cleopa Ilie. Acestea au fost
Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a împlinit miercuri frumoasa vârstă de 70 de ani – o viață dedicată lui Hristos și slujirii semenilor prin rugăciune și liturghisire. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a înmânat Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție din Patriarhia Română, acordată pentru activitate de excepție în Biserică și în sprijinul acesteia. Distins în special pentru activitatea cultural-misionară „Vă mulțumim pentru activitatea extrem de bogată”, a spus Patriarhul României la ceremonia de decernare
La Palatul Patriarhiei a avut loc marți, de ziua de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o ceremonie în cadrul căreia reprezentanții autorităților de stat au prezentat mesaje de felicitare adresate întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul României a amintit principalul eveniment din Biserica Ortodoxă Română în acest an – sfințirea Catedralei Naționale, simbol religios și patriotic. „Este foarte important să avem simboluri”, a spus Preafericirea Sa, subliniind că se numește „Națională”, pentru că este dedicată eroilor națiunii române. Ceremonia a
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a împlinit, marți, vârsta de 74 de ani. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită o slujbă de mulțumire. Slujba de Te Deum a fost oficiată de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, care a ținut un cuvânt de mulțumire și apreciere pentru activitatea Patriarhului României. PS Varlaam Ploieșteanul a remarcat fidelitatea Patriarhului față de locurile natale, satul Dobrești din județul Timiș, pe care l-a readus la viață prin înființarea mănăstirii din localitate, care are
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a resfințit biserica de lemn cu o istorie tricentenară din incinta Mănăstirii „Sfânta Maria”‑Urlați, județul Prahova. Slujba a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Din sobor au făcut parte mai mulți ierarhi, exarhi, stareți și protoierei. Printre cei prezenți s-au numărat preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, arhimandriții Nectarie Șofelea, David Petrovici, Valentin Mâțu, Petru Ungureanu, Macarie Bogus și protoiereii Victor Lucian Georgescu, Valer Ulican
Membrii delegației din Sfântul Munte Athos, care au însoțit cinstitul Cap al Sfântului Ioan Gură de Aur la București, au primit ordine și distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Decernarea a avut loc într-un cadru solemn, în Sala „Consilium” a Palatului Patriarhiei, după evenimentul de lansare a Psaltirii de la Vatoped. Ordinul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, și volumul Brâncuşi – sculptor creştin ortodox au fost oferite: Arhimandritului Alexie Ianoş; Ieroschimonahului Chiril Iancu; Ieroschimonahului Pahomie Andreica; Ieroschidiaconului
Arhimandritul Efrem Koutsu, starețul Mănăstirii athonite Vatoped, a primit vineri cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală. Ceremonia a avut loc în Salonul Sfinților Români de la Reședința Patriarhală, imediat după primirea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur. Distincția i-a fost acordată pentru „activitatea sa îndelungată, rodnică și folositoare Bisericii și societății”. În acest context, Patriarhul României și-a exprimat aprecierile vizavi de munca spirituală neîncetată a Mănăstirii athonite Vatoped și față de contribuția importantă a acestei mănăstiri în
Cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur a fost adus vineri la amiază în Catedrala Patriarhală, din Athos, evenimentul fiind ocazionat de sărbătoarea de vară a Sfântului Dimitrie cel Nou. „Prezența moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur în România nu este doar o ocazie de închinare și rugăciune, ci și o chemare la ascultare mai profundă a Cuvântului lui Dumnezeu”, a spus Patriarhul Daniel la întâmpinarea cinstitului cap. „Așa cum Sfântul Ioan Gură de Aur a fost vrednic să
Patriarhul Daniel a felicitat joi absolvenții Facultății de Teologie din Bucureşti, la Palatul Patriarhiei, amintindu-le de misiunea lor în societate – o slujire continuă a lui Dumnezeu și a semenilor. Preafericirea Sa a subliniat în mesajul transmis că studiile teologice nu urmăresc doar acumularea de cunoștințe teoretice, ci și formarea practică a studenților prin dialog duhovnicesc, implicare în viața parohiilor și proiecte educaționale creștine, care ne arată că adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu înseamnă comuniune în iubire. Misiunea absolvenților de



