Colecția muzeală a Mănăstirii Pasărea s-a constituit în anul 1967, la inițiativa Patriarhului Justinian Marina. Fondul colecției îl constituie obiecte donate de maica Arcadia Rădulescu, dar și de alte maici, obiecte de cult din patrimoniul bisericii mănăstirii și lucrările sculptorului Gheorghe Anghel. În decursul timpului expunerea muzeală a fost reorganizată de două ori, în anul 1995 și în anul 2013.
Spațiul expozițional este organizat în două săli: în prima sală sunt expuse icoane și diverse obiecte de cult, iar în cea de-a doua sală, icoane cu ferecătură și obiecte din porțelan.
Bibliografie:
Mănăstirea Pasărea – credință, artă, educație, Ed. Basilica, București, 2013