Filantropia, proiecte pe 2021: Reţea de servicii sociale vârstnici şi combaterea traficului de persoane

La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman a avut loc în perioada 30–31 martie 2021 Adunarea Generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române.

Alături de consiliul director al Federației Filantropia, la dezbateri au participat reprezentanți ai organizațiilor membre.

În timpul întrunirii au fost prezentate activitățile desfășurate anul trecut, precum și stadiul proiectelor aflate în implementare de organizațiile membre.

În acest sens, au fost promovate cele două programe de formare profesională, „Consilier în domeniul adicțiilor” COD COR 263502 și „Îngrijitoare bătrâni la domiciliu” N.C./COR 5133.1.2, la care înscrierile sunt deschise.

Totodată, s-a vorbit și despre oportunitățile, respectiv, demersurile de finanțare din fonduri europene pentru dezvoltarea în cursul anului 2021 a altor servicii sociale.

Este vorba despre implementarea unei rețele naționale de servicii sociale dedicate îngrijirii la domiciliu a vârstnicilor și un proiect privind combaterea traficului de persoane cu ajutorul clericilor.

Primul proiect va fi implementat având ca partener TZMO România, a declarat pentru Basilica.ro Pr. Ciprian Ioniță, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din Administrația Patriarhală.

El a spus că acest proiect este util persoanelor în vârstă, care va veni ca un suport din partea Bisericii, mai ales că există un „proces accentuat de îmbătrânire a populației”.

În ce privește al doilea proiect major, acesta va fi derulat printr-o colaborare cu organizația International Justice Mission.

Prin acest program „pregătim preoții să identifice mult mai ușor persoanele care sunt afectate de acest flagel și să ajute prin consiliere sau prin redirecționarea către un centru specializat”, a mai afirmat Părintele Ioniță.

 

Igor Belei, Directorul executiv al Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, a oferit câteva detalii legate de activitățile întreprinse în 2020. „Am avut un amplu program de asistare a familiilor defavorizate. În 2020 a fost inițiat și un program de recuperare a produselor cu scadență care la finalul anului s-a finalizat cu organizarea primei Bănci de alimente din Republica Moldova”.

„Am reușit să asistăm în serviciile rezidențiale mame aflate în situații de risc sau adolescenți, au fost asistați copii pentru a fi încadrați în programul școlar, din cauza dificultăților de a participa online, în special în mediul rural”, a explicat Igor Belei.

Părintele Ionuț Tutea, Consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a prezentat sintetic ajutorul oferit de Biserică în pandemie.

„Anul 2020 a fost marcat de această criză sanitară fără precedent, iar Biserica s-a concentrat în mod deosebit pe susținerea categoriilor defavorizate care au avut mai mult de suferi din cauza problemelor apărute, eforturi pe sprijinirea persoanelor izolate, care nu mai puteau să-și asigure cele necesare vieții”.

„Am reușit să ajutăm pe cei care aveau nevoie de acest ajutor cu hrană caldă, pachete cu alimente, am sprijinit copiii care odată cu începerea școlii oline au realizat că nu mai pot accesa școala. S-au continuat și intervențiile structurale în cadrul programelor implementate de organizațiile ale Federației Filantropia”, a spus el.

Federația Filantropia este o organizație privată non-profit care funcționează cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și reunește 23 dintre cele mai active Asociații si Fundații din Patriarhia Română.

Scopul singurei organizații de tip federativ din Patriarhia Română este de a crește impactul si eficiența acțiunilor sociale ale organizațiilor membre sau partenere și a structurilor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, prin integrarea lor într-un răspuns unitar, coordonat și coerent la provocările sociale actuale.

Foto credit: Trinitas TV / Andreea Monea

Sursa: Basilica.ro