Tururi ghidate gratuite pentru tinerii bucureșteni

Ținând cont de contextul actual generat de pandemia de Covid-19 în care, anul acesta la nivelul Centrului Eparhial nu s-au mai putut organiza tabere de vară, iar modalitățile de petrecere a timpului liber pentru tineri sunt limitate. De aceea Sectorul Învățământ și activități cu tineretul a fost dezvoltat proiectul Cetatea Bucureștilor. Istorie, cultură, spiritualitate.

Acest proiect se adresează, cu precădere, tinerilor din parohiile bucureștene, oferind acestora, gratuit, posibilitatea de a petrece timpul liber într-un cadru în care sunt promovate valorile spirituale și culturale ale Bucureștilor, beneficiarii acestui program putându-se înscrie benevol / voluntar. În acest sens, prin Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, în parteneriat cu Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, au fost dezvoltate 5 trasee pietonale (cu ghidaj), oferite gratuit tinerilor (cu vârsta între 14 și 25 de ani) pe durata lunii august (cu posibilitatea de prelungire până la 15 septembrie).

Obiectivele acestui proiect sunt multiple din care amintim: promovarea patrimoniului cultural și spiritual în rândul tinerilor, oferirea unei alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, sprijinirea parohiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor (cu precădere din București și județul Ilfov) în vederea implementării și dezvoltării de programe și activități de tineret, ridicarea gradului de responsabilitate față de moștenirea culturală a Bucureștilor și familiarizarea tinerilor cu istoria anumitor biserici și monumente istorice din București.

Vă prezentăm mai jos cele cinci tururi ghidate propuse:

1. La pas pe Calea Victoriei:
Traseu: Biserica Albă, Hotel Hilton, Athenee Palace, Ateneul Român: Statuia lui Mihai Eminescu, Ateneul Român, Palatul Regal, Piața Palatului Regal: Statuia Ecvestră a lui Carol I, Piața Palatului Regal: BCU, Piața Revoluției: Monumentul Renașterii, Piața Revoluției: Fostul sediu CC al PCR, Piața Revoluției: Monumentul Iuliu Maniu, Piața Revoluției: Monumentul Corneliu Coposu, Biserica Kretzulescu, Hotel Continental, Hotel Novotel (prima locație a Teatrului Național), Palatul Telefoanelor, Statuia lui Mustafa Kemal Atatürk, Teatrul Odeon, Teatrul de Revistă C-tin Tănase, Restaurant Capșa, Hotel Capitol, Piața Tricolorului, Casa Centrală a Armatei, Cercul Militar Central, Hotel Bulevard;

2. Parcul Carol I:
Traseu: Parcul Carol I, Mormântul ostașului necunoscut, Mausoleul eroilor neamului, Statuile Giganți, Statuia doctorului Istrati, Bustul lui Nicolae Bălcescu, Fântâna Cantacuzino, Fântâna 1906, Arenele Romane, Observatorul Astronomic, Muzeul tehnic Dimitrie Leonida, Biserica Cuțitul de Argint, Bulevardul Mărășești;

3. Piața Universității – Bld. Mihail Kogălniceanu:
Traseu: Biserica Sf. Nicolae, Monumentul Lui I C Brătianu, Monumentul Vioara Spartă, Teatrul Național, Monumentul Căruța cu paiațe, Palatul Suțu, Universitatea din București, Bulevardul Regina Elisabeta, Statuia lui Ion Heliade Rădulescu, Statuia lui Mihai Viteazul, Statuia lui Gheorghe Lazăr, Statuia lui Spiru Haret, Cercul Militar Național, Grand Hotel de Bulevard, Primăria Municipiului București, Biserica Sf. Ilie Gorgani, Parcul Cișmigiu, Arhivele Naționale, Piața Mihail Kogălniceanu, Statuia lui Mihail Kogălniceanu, Facultatea de Drept, Parcul Operei, Opera Română, Monumentul lui George Enescu,  Monumentul Eroilor Sanitari;

4. Piața Unirii:
Traseu: Biserica Sf. Ecaterina, Palatul Patriarhiei, Catedrala Patriarhală, Hanul lui Manuc, Centrul Vechi, Biserica Bărăția (din exterior), Piața Romei/Piața Sfântul Gheorghe, Statuia Lupoaicei, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Statuia lui Constantin Brâncoveanu, Monumentul Kilometrul 0, Spitalul Colțea, Biserica Colțea, Statuia Spătarului Mihail Cantacuzino;

5. Arcul de Triumf – Parcul Herăstrău:
Traseu: Vizita în Arcul de Triumf și Parcul Herăstrău (cu posibilitatea vizitării Muzeului Satului);

Pentru procedura de înscriere și datele de contact consultați anunțul Sectorul Învățământ și activități cu tineretul.

Foto credit: unsplash.com