Îndrumător administrativ bisericesc. Ediţia a IV-a

Noul „Îndrumător administrativ bisericesc”, ediția a IV-a, destinat atât clericilor în activitatea de la parohie, cât și candidaților care susțin examenul de capacitate preoțească, a fost publicat la Editura Cuvântul vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

„Ghidul practic pentru examenul de capacitate preoțească, administrarea parohiei și a mănăstirii” a fost structurat în două părți, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte.

„Prima oglindește aspectele cele mai importante ale activității sectoarelor administrației eparhiale, pe care clerul eparhiei trebuie să le cunoască pentru a conlucra cu acestea spre bunul mers al eparhiei”.

„Partea a doua reprezintă o sinteză a cunoștințelor ce se dobândesc prin studiul disciplinelor teologice practice, cunoștințe pe care fiecare păstor de suflete trebuie să le aplice în contextul pastoral în care activează, pentru a se dovedi un bun slujitor al lui Hristos și iconom al tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4:1)”.

Actualul Ghid practic este tipărit într-o ediție îmbunătățită, fiind util nu numai candidaților la examenul de capacitate preoțească, ci și preoților care și-au început deja activitatea pastorală și care doresc să fie ancorați în realitățile concrete în care Biserica își desfășoară activitatea, a mai precizat Patriarhul Daniel.

Volumul poate fi achiziționat de la magazinele de obiecte bisericești sau prin intermediul site-ului colportaj.ro.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Sursa: Basilica.ro