Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Cuvinte către pelerini, studii și mărturii contemporane

Volumul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor. Cuvinte către pelerini, studii și mărturii contemporane, coordonat de Părintele Mihail-Simion Săsăujan și Mihai Grigoriu, a fost recent publicat la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Cartea are trei secțiuni. Prima conține cuvinte de învățătură rostite cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie) și evocări ale unor hramuri ale Catedralei Patriarhale în momente de cumpănă ale istoriei Bisericii Ortodoxe Române.

În a doua secțiune sunt prezentate studii și articole științifice care analizează Viața Sfântului sau Acatistul său, dezvoltarea cultului, iconografia Sfântului, procesiunile cu sfintele sale moaște în vremuri de restriște și modul în care a fost cinstit de mitropoliții Țării Românești, de patriarhii Bisericii Ortodoxe Române și de credincioșii bucureșteni.

„Prezența moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în centrul orașului București dă mărturie în fiecare veac despre harul și binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruiește prin sfinții Săi celor ce se roagă Lui cu credință. Pelerinajul și faptele minunate petrecute la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Făcătorul de Minuni, a fost o constantă de-a lungul timpului”, afirma Părintele Patriarh Daniel în 2013, de sărbătoarea sfântului.

Tocmai de aceea, a treia parte a cărții este dedicată mărturilor contemporane ale clericilor, monahilor și credincioșilor cărora Dumnezeu le-a dăruit răspuns bun la rugăciuni prin mijlocirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor.

Anexele volumului cuprind Viața Sfântului, Actul de canonizare din 1955 și date despre cinstirea sa în parohiile și mănăstirile ortodoxe din România și din străinătate.

Cartea costă 77,9 lei și poate fi comandată online din magazinul de colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro