Texte alese ale Sfântului Nicolae Cabasila, unul dintre cei mai profunzi teologi mistici ai Bisericii

Editura Cuvântul Vieții a Patriarhiei Române oferă un nou volum din seria consacrată fragmentelor din Sfinții Părinți ai Bisericii: „Texte alese” din scrierile Sfântului Nicolae Cabasila selectate și comentate pe scurt de Părintele Adrian Agachi.

Sfântul Nicolae Cabasila este un caz aparte, pentru că, deși și-a petrecut ultimele patru decenii din viață într-o mănăstire, a rămas „un teolog laic evlavios, cu o fire blândă și discretă, un teolog mistic dintre cei mai profunzi pe care i-a avut Biserica”, după cum scrie Părintele Silviu Tudose în prefața volumului.

Cartea reunește scrieri despre liberul arbitru, botez, credință, cunoaștere, dar și despre Sfintele Taine, virtuți, chemarea numelui Domnului și unirea cu Dumnezeu.

Cartea costă 16 lei și se poate comanda aici.

Foto credit: Libraria Cărților Bisericești

Sursa: Basilica.ro