Editura Cuvântul Vieții a publicat un volum cu viața și minunile Sfântului Dimitrie cel Nou în limba română și în alte 7 limbi.
Lucrarea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. Viața și minunile ocrotitorului Bucureștilor” a fost coordonată de Arhim. Clement Haralam, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale și Ierod. Macarie Grigoriu, administratorul Catedralei Patriarhale.
„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a devenit cel mai popular ocrotitor al Catedralei patriarhale, deși ctitorul ei, domnitorul Constantin Șerban Basarab, îi alesese, încă de la începutul zidirii bisericii, în anul 1656, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena ca patroni istorici ai lăcașului”, a notat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în prefața cărții.
„Prezența moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în centrul Bucureștilor dă mărturie, în fiecare veac, despre harul și binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruiește, prin sfinții Săi, celor ce se roagă Lui cu credință. Pelerinajele și faptele minunate petrecute la racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou au avut loc în mod constant de-a lungul timpului”.
Textul cărții a fost tradus în limbile engleză, franceză, germană, greacă, italiană, rusă și spaniolă.
Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărților Bisericești, cartibisericesti.ro sau prin comandă la tipografiapatriarhia.ro (tipografia[at]patriarhia[dot]ro), editurapatriarhia.ro (editura[at]patriarhia[dot]ro) și la numărul de telefon 021.335.21.29.