Preotul Gheorghe Holbea va povesti amintiri din ucenicia sa la Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, într-o conferință la București. Evenimentul va avea loc marți, de la ora 18:00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, în Amfiteatrul „I. G. Coman”. „M-a înfiat duhovniceşte cu multă dragoste şi a devenit părintele meu ocrotitor. Aveam o mare bucurie când îmi încredinţa manuscrisele lucrărilor pe care le trimitea la Editura Institutului Biblic, unde erau dactilografiate de o doamnă care-i înţelegea foarte bine scrisul”
Colocviul național „Presa bisericească la Centenarul Patriarhiei Române” s-a încheiat sâmbătă cu o sesiune în plen la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și cu vizitarea Catedralei Naționale, informează Ziarul Lumina. Sesiunea finală de comunicări a fost moderată de Augustin Păunoiu, consilier patriarhal și redactor-șef al săptămânalului Lumina de Duminică, și de părintele Ștefan Sfarghie, redactor la Ziarul Lumina. În cadrul acesteia au susținut prelegeri: cercetătorul Mirel Bănică de la Facultatea de Istorie, Teologie şi Filosofie din Galați; jurnalistul Marius
Lucrările Colocviului Național „Presa bisericească la Centenarul Patriarhiei Române” au debutat joi la Palatul Patriarhiei cu o sesiune preliminară. În cadrul manifestării a avut loc inaugurarea unei expoziții dedicate istoriei presei bisericești din România și lansarea Catalogului mediatic ortodox – ediția 2025. Desfășurat în perioada 6-8 februarie, evenimentul marchează împlinirea a 20 de ani de la apariția neîntreruptă a Ziarului Lumina. În deschidere, pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor Lumina, a vorbit despre expoziția de fotografie organizată de
Teologi și profesori de renume internațional vor participa la Simpozionul „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii” organizat de Patriarhia Română între 13 și 17 mai la București. Participanți de seamă Printre invitați se numără Înaltpreasfințitul Părinte Job Getcha, Mitropolitul de Pisidia (Patriarhia Ecumenică); Eminența Sa Gianfranco Ghirlanda de la Facultatea de Drept Canonic (Universitatea Pontificală Gregoriană); Preasfințitul Părinte Maxim Vasiljević, Episcop de Los Angeles și al Eparhiei din Vestul Americii, (Biserica Ortodoxă Sârbă)
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala București organizează, duminică, o conferință despre rolul culturii în dezvoltarea tinerilor, susținută de acad. Georgeta Filitti. Intitulată „Rolul culturii în dezvoltarea tinerilor. Modele de tineri din istoria României”, conferința este organizată în contextul Zilei Culturii Naționale și va avea loc în Amfiteatrul I. G. Coman al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, începând cu ora 18:00. Importanța reperelor pentru tineri „Considerăm că lipsa de repere sănătoase pe care o resimt tinerii
Specialiști în teologie și sociologie de la diverse facultăți și universități din țară au participat marți la prima ediție a Conferinței Naționale Interdisciplinare „Provocări și oportunități contemporane: interconectarea prin tehnologie și tipurile de impact la diferite vârste, de la copilărie la vârsta a treia”. Evenimentul a fost organizat de Centrele Roua din Capitală, care oferă consiliere și sprijin pentru familii, și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București (FTOUB). „Facultatea noastră încearcă să fie gazda unor astfel
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București organizează, marți, 26 noiembrie, o conferință națională despre impactul tehnologiei în viețile oamenilor. Intitulată „Provocări și oportunități contemporane: Interconectarea prin tehnologie și tipurile de impact la diferite vârste, de la copilărie la vârsta a treia”, manifestarea va avea loc în Amfiteatrul „I. G. Coman” al instituției de învățământ superior, începând cu ora 9:30. Evenimentul va fi structurat în patru sesiuni, moderate de profesori de la Facultatea de Teologie din București. Temele principale
Conferința Națională „Unitate Dogmatică și Specific Național în Pictura Bisericească” s-a încheiat miercuri la Palatul Patriarhiei, cu sesiuni de comunicări științifice dedicate restaurării, conservării și valorificării patrimoniului religios. Desfășurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” de la Palatul Patriarhiei, întrunirea a fost moderată de Daniel Codrescu, pictor bisericesc și membru al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române, și a avut ca temă „Restaurarea și valorizarea tradiției Bisericii”. Primul referat prezentat, intitulat „Consolidare, conservare-restaurare și punere în valoare a Bisericii «Adormirea
Specialiști în arte plastice și restaurare discută zilele acestea despre importanța funcției liturgico-dogmatice a patrimoniului religios, în cadrul Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, desfășurată în perioada 11-14 noiembrie, la Palatul Patriarhiei. Deschiderea manifestării științifice a avut loc marți, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a transmis un mesaj participanților la ediția din acest an, subliniind importanța patrimoniului religios și a pictorilor bisericești, pe care i-a numit „vestitori ai luminii
Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a organizat luni seară o întâlnire pe tema dialogului interreligios cu privire la suferință și vindecare în creștinism și islam, cu reprezentanți ai Universității Al-Mustafa din Qom, Iran. Intitulată „Rolul dialogului interreligios și intercultural în promovarea speranței și solidarității în fața bolii și suferinței”, întâlnirea a abordat teme referitoare la suferință și vindecare din perspectivă interreligioasă. Printre subiectele dezbătute s-au numărat: problema traumei și a suferinței în islam, credința în minuni, vindecările miraculoase și



