Despre frica de moarte și despre sensul existenței noastre – Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu la Denie

În contextul actual, când „frica de moarte pare să cunoască cote alarmante”, Părintele Profesor Constantin Pătuleanu a propus la finalul Deniei de luni seară o discuție despre sensul existenței noastre.

„Este învierea sensul existenței noastre? Dacă da, atunci ne înscriem pe o traiectorie ascendentă a destinului omului. Dacă însă moartea este finalul vieții, neființa și neantul, atunci ne înscriem pe o traiectorie defetistă și scoborâtoare, întru adâncurile neființei”, a spus Pr. Prof. Dr. Constantin Pătuleanu.

„Mântuirea, iubiți credincioși, este o pledoarie împotriva morții eterne”, a subliniat profesorul Facultății de Teologie din București invitând, prin intermediul Trinitas TV, la o reflecție pentru descoperirea răspunsurilor la mai multe întrebări:

„Care sunt așteptările omului modern? Cum a metamorfozat poporul român ideea de tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte în gândirea lui Petre Ispirescu și Mircea Eliade și ce spun Sfinții Părinți despre egalitatea moarte-înviere, Euharistie – ca nemurire, Euharistie – înviere?”.

Transumanism

Pr. Constantin Pătuleanu a semnalat că pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări este necesar să intrăm în conștiința omului modern, să înțelegem dorințele sale, aspirațiile, temerile, dar și speranțele sale de multe ori amăgitoare.

„Una dintre speranțe este cea legată de viitorul speciei umane aflată la intersecția roboticii, a biomedicinei și a digitalizării. Moștenitori ai epocii Renașterii și a Iluminismului, ai epocilor științifice succesive ne-am obișnuit să concepem ființa umană ca pe o mașinărie inteligentă care poate fi însă mereu perfecționată”.

Preotul a reclamat că „unii oameni de știință și tehnocrații progresiști încearcă să propună ideea că ființa umană își poate depăși limitele sale biologice prin știință și tehnologie”.

El a amintit cum, în 1957, biologul naturalist și umanist Julian Huxley a inventat termenul de „transumanism” prin care „descrie acea filosofie a ameliorării speciei umane și a mediului social prin știință și tehnologie”.

„Se naște astfel ideea radicală că nimic nu este imposibil în progresul civilizației umane, iar individul se poate debarasa de constrângerile sale biologice, de datul biologic”.

„Nu este vorba aici doar despre dorința legitimă a omului de a elimina bolile și mai ales de a crește speranța de viață a omului, ci mai ales de dorința de a suprima complet îmbătrânirea și chiar moartea individului”.

„Sub paravanul acestei teorii sub care se derulează astăzi o parte din cercetările legate de inteligența artificială, de biomedicină, biotehnologie și de genetică există o preocupare, aș zice excesivă pentru prelungirea vieții fără a ține cont de demnitatea ființei umane.

„Destinul ființei umane este acela de a-și depăși propria umanitate pentru a ajunge prin forțe proprii la o formă de viață ancorată în confortul lumescului”.

Pentru aceștia, pentru umaniști, a continuat preotul profesor, ne spune Apocalipsa 9:6: „Și în zilele acelea, vor căuta oamenii moartea și nu o vor afla. Și vor dori să moară și moartea va fugi de ei”.

Făt-Frumos

Trecând la tradiția românească, părintele a remarcat că nu este o figură mai luminoasă și mai senină în fața morții decât cea Făt-Frumos din povestea lui Petre Ispirescu „Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte”.

Potrivit clericului, povestea încărcată de semnificații profunde „revelează concepția ancestrală a poporului nostru despre viața înveșmântată în materie, despre moarte, dar mai ales despre viața eternă și nematerialnică”.

Un împărat și o împărăteasă, amândoi tineri și frumoși neavând un fiu, după multe încercări vor primi un copil care la împlinirea vârstei de cincisprezece ani cere dreptul făgăduit de tatăl său încă de la naștere de a-i oferi tinerețea fără de bătrânețe și viața fără de moarte. Din păcate, neprimind lucrul acesta de la împărat, tânărul de cincisprezece ani se înscrie pe traiectoria unui itinerariu ca o aventură inițiatică să găsească el însuși această tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte.

Adam și Eva

Pr. Constantin Pătuleanu a găsit o paralelă între tinerețea lui Făt-Frumos din basmul românesc și starea de copilărie edenică a lui Adam în Rai.

„Adam și Eva erau în Rai în așa-numita stare de copilărie edenică, nefiind încă pregătiți pentru a gusta din pomul cunoștinței binelui și răului, la insistența diavolului, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, au mâncat din pomul interzis întru amăgirea că vor putea cunoaște binele și răul și, mai ales, că vor fi ca Dumnezeu. Și n-au fost.”

„Aceeași neascultare o vedem și la Făt-Frumos: Deși încă prea tânăr pleacă în această călătorie. Scotocește prin hainele, prin vechiturile tatălui său, găsește hainele și armura acestuia, le curăță până la strălucire timp de aproape șase luni și cu această moștenire genetică și biologică pleacă întru găsirea tinereții fără de bătrânețe și a vieții fără de moarte”.

Clericul a atras atenția că „această moștenire genetică a străbunilor noștri trebuie vindecată prin jertfă și prin rugăciune multă”.

Prezentând mai multe asemănări între povestea românească și starea primilor oameni în Rai, părintele profesor a concluzionat că „Adam avea la dispoziție ținutul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte, dar n-a știut să-l păstreze. A fost astfel izgonit după cădere în pustietatea lumii, lipsit de toate bunurile Edenului purtând haine grele din piele”.

„Dar Hristos se pune la întrupare în natura Noului Adam care prin jertfa Sa și prin Sângele vărsat curăță până la strălucire sufletele adamice”.

„Moartea este văzută în creștinism ca limită a păcatului pentru că omul nu putea să se înveșnicească în păcat”, a semnalat Pr. Pătuleanu.

Aspirația omului către veșnicie trebuie văzută ca aspirație către desăvârșire, ceea ce presupune lepădarea hainei materiale, adică a trupului, care în concepția creștină nu poate fi confundată în mod maniheist cu blamarea materiei, ci trebuie asimilată cu transfigurarea acesteia prin moartea-înviere.

Preotul a redat mai apoi concepția lui Eliade despre sensul existenței, cu referire la nuvela sa „Les Trois Grâces” („Cele Trei Grații”). De asemenea, a prezentat argumente ale Sfinților Părinți: Irineu de Lyon, Clement Alexandrinul, Clement Romanul.

Concluzia omiliei a fost aceea că „izolarea, înstrăinarea de Dumnezeu și de oameni, dar mai ales teama în fața morții nu sunt soluția momentului”.

„Asta pentru că mântuirea propusă de Hristos prin Cruce, prin Sfintele sale pătimiri, prin moartea și învierea Sa se transformă într-o minunată și excepțională pledoarie pentru viața eternă și nu pentru moartea eternă”.

Foto: captură video Trinitas TV

Sursa: Basilica.ro