Înainteprăznuirea Naşterii Domnului

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte pe 20 decembrie 2011 şi Înainteprăznuirea Naşterii Domnului. Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Ele au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.

Potrivit informaţiilor preluate din Liturgica generală a părintelui Ene Branişte, în toată perioada preserbării şi a după-serbării, pe lângă slujba sfinţilor pomeniţi în zilele respective, se adaugă şi cântări, rugăciuni şi lecturi din cele în legătură cu praznicul respectiv, iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca şi în ziua însăşi a praznicului (omiţându-se doar paremiile şi litia la Vecernie, polieleul şi Evanghelia la 'Utrenie, iar Apostolul şi Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinţilor) din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după cum prevede Tipicul sau după cum rânduieşte cel mai mare.

La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărăteşti, icoanele praznicale (şi crucea la sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul preserbării şi rămân pe el până la sfârşitul după-serbării, adică până în ziua odovaniei praznicului.

Cele dintâi sărbători cu înainte şi după-serbare au fost cele trei mari praznice la care se oficia pe atunci Botezul catehumenilor: Crăciunul, Paştile şi Rusaliile. Instruirea morală şi catehetică a catehumenilor făcea necesară o perioadă de pregătire pentru primirea Botezului, iar bucuria primirii Botezului şi a intrării neofiţilor în Biserică se prelungea, de regulă, o săptămână după praznicul respectiv.

După desfiinţarea catehumenatului, obiceiul anticipării şi al prelungirii festivităţilor acestor mari praznice s-a menţinut şi a trecut, prin analogie, şi la celelalte sărbători împărăteşti intrate în uz şi generalizate în calendarul Bisericii, din sec. IV înainte (vezi în urmă, la cap. despre praznicele împărăteşti).

Durata preserbării şi a după-serbării praznicelor împărăteşti Durata preserbării şi a după-serbării praznicelor împărăteşti variază după gradul lor de importanţă şi după poziţia pe care o au în cadrul anului bisericesc, fiind la unele mai lungă, iar la altele mai scurtă, precum ne arată cărţile de slujbă (Mineiele, Triodul şi Penticostarul). Astfel, preserbarea Naşterii Domnului ţine cinci zile, începând de la 20 decembrie, iar după-serbarea aceluiaşi praznic ţine şase zile, sfârşindu-se la 31 decembrie, când este odovania praznicului.

Sursa: basilica.ro