Patriarhii Iustin și Teoctist au fost pomeniți la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru patriarhii Iustin și Teoctist. Răspunsurile la strană au fost oferite de grupul psaltic Tronos al Patriarhiei Române.

Anul acesta se împlinesc 39 de ani de la mutarea la Domnul a Patriarhului Iustin, respectiv 18 ani de la trecerea la cele veșnice a Patriarhului Teoctist.

Un Patriarh al zidirii teologice

Patriarhul Iustin Moisescu a păstorit Biserica între 1977 – 1986 și  s-a remarcat printr-o activitate intensă în domeniul cultural și editorial.

A inițiat colecții teologice fundamentale, precum „Părinți și scriitori bisericești” și „Arta creștină în România”, și a sprijinit publicarea Bibliei (ediția 1982) și a Noului Testament (ediția 1979), în forme revizuite și accesibile.

A susținut manualele de teologie și a reînnoit periodicele bisericești, consolidând astfel formarea intelectuală și spirituală a clerului și a credincioșilor.

Pe plan administrativ și pastoral, a promovat restaurarea bisericilor monument istoric și conservarea patrimoniului cultural bisericesc, mai ales în Moldova.

A întărit disciplina clerului și a menținut o relație echilibrată cu autoritățile vremii, protejând autonomia Bisericii în contextul regimului comunist. Prin diplomație și rigoare teologică, a reprezentat cu demnitate Biserica Ortodoxă Română în plan intern și internațional.

Patriarhul deschiderii

Patriarhul Teoctist, care a păstorit între 1986 și 2007, s‑a distins printr-o intensă activitate cultural‑editorială: a coordonat ediția jubiliară a „Bibliei de la București” în 1988 și este autor a peste treisprezece volume de predici, meditații și studii, reunite în colecția „Pe treptele slujirii creștine”.

A fost un apărător al patrimoniului bisericesc și al ordinii în Biserică, chiar în vremuri de tulburare socială, restaurând edificii și sprijinind învățământul teologic când acesta era marginalizat.

Personalitatea sa, caracterizată prin discreție și înțelepciune, i‑a permis să conducă Biserica Ortodoxă Română prin tranziția de dinainte și după 1989, întărind eparhiile, ierarhia și activitatea pastoral‑socială într‑o perioadă de profunde transformări a societății românești.