Pomenirea celor adormiţi întru nădejdea Învierii – Moșii de iarnă

În sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, cunoscută și sub denumirea de Moșii de iarnă, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei trecuți la cele veșnice întru nădejdea Învierii.

De aceea, în toate lăcașurile de cult va fi oficiată după Sfânta Liturghie o slujbă de pomenire pentru cei trecuți la Domnul.

Biserica și-a manifestat întotdeauna grija față de cei care au plecat în veșnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morților, dar în special, sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți, Sâmbăta Rusaliilor și prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moșilor și strămoșilor noștri cei din veac adormiți, zile care poartă denumirea de moșii de iarnămoșii de vară și moșii de toamnă.

Încă din vremea Sfinților Apostoli, după cum mărturisește Sfântul Ioan Gură de Aur, se țineau zile de pomenire a strămoșilor adormiți în speranța fericirii veșnice. Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.

În privința aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morți și în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune: „Te rugăm Dumnezeule și pentru cei adormiți, a căror pomenire s-a făcut, sfințește aceste suflete, căci tu pe toate le cunoști; sfințește-i pe cei adormiți în Domnul și numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) și dă-le lor și sălășluire întru împărăția Ta”.

Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morți găsim menționări la Sfinții Părinți și Scriitori bisericești din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanți Sfinți Părinți putem menționa pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ierarhul antiohian definindu-l pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieții: datorie fără amânare a morții” îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăție, mâine în mormânt. Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt”.

„Astăzi în multe avuții, iar mâine în coșciug. Astăzi cu cei ce-l lingușesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este”, și îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat: „Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii și prinoase, căci aceasta le aduce ușurare, mare câștig și folos”.

Simbolismul colivei

Coliva amintește de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate alimentele din piețe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creștini să întrerupă postul și să consume jertfe aduse idolilor.

Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Coliva din semințe „arată că și omul este o sămânță, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăși va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viața ce va să fie și aducându-se viu și desăvârșit lui Hristos.

Căci precum această sămânță se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare și aduce mult rod, tot astfel și omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăși va învia. Același lucru îl spune și Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiți, dar și alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noștri.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Sursa: Basilica.ro