PS Paisie Sinaitul: Cel care, prin păcat, cedează propria stăpânire asupra sinelui ajunge să fie stăpânit de diavol

„Ajunge să fie stăpânit de diavol cineva care, prin păcat, cedează propria stăpânire asupra sinelui. Omul a fost creat de Dumnezeu cu stăpânire de sine şi, în plus, a fost făcut stăpân peste toată creația lui Dumnezeu. Este suveran!”, a spus Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul în predica rostită duminică al Paraclisul Catedralei Naționale.

Preasfințitul Părinte Paisie a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale, unde a explicat textul Evangheliei despre demonizatul din ținutul Gherghesenilor.

„Din Evanghelia care s-a citit astăzi aflăm că Mântuitorul Hristos a întâlnit în ținutul Gherghesenilor un demonizat, un bărbat posedat şi chinuit de demoni. Viața acestui om era un chin, deși era viu, totuși el trăia printre cei morți, adică în morminte. El era mort din punct de vedere spiritual şi din punct de vedere social”.

Ce sunt demonii?

Preasfinția Sa a explicat ce sunt demonii și cum au apărut ei conform Bibliei: „Sfânta Scriptură ne învață că, înainte de crearea proto-părinţilor noștri Adam şi Eva, diavolul şi toţi îngerii lui au căzut din treapta lor de îngeri ai luminii, fiindcă s-au mândrit împotriva lui Dumnezeu”.

„Sfântul Ioan Gură de Aur spune că diavolul, căzut de la slava cea mai înaltă la starea cea mai rea, văzându-l pe omul creat de Dumnezeu ridicat la o cinste așa mare (chiar dacă era doar o făptură trupească) l-a pizmuit, l-a dușmănit pe om dintru început, pentru iubirea pe care i-a arătat-o Dumnezeu Creatorul şi, prin înșelăciune, folosindu-se pe șarpe ca să-l amăgească, l-a făcut pe om vinovat de izgonirea din Rai și de pedeapsa cu moartea”, a subliniat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.

Preasfințitul Părinte Paisie a adăugat că „Pervertirea totală a binelui este diavolul. Este o conștiință întru totul potrivnică vieții, potrivnică binelui. De aceea diavolului i se mai spune şi potrivnicul, întrucât răul nu are logică!”

„Omul însă este creat să fie stăpân pe sine, să se controleze, să-şi gestioneze conștient toate impulsurile, toate intențiile, toate faptele şi toate gândurile, adică să le conducă spre împlinirea rostului său, spre împlinirea sensului propriei existente, să le dea tuturor o finalitate pozitivă, constructivă, nu distrugătoare”.

„Demonii sunt, așadar, îngerii căzuți. Răul nu este un principiu, ci este o pervertire a binelui, o cădere, o deviere”.

„Stăpânirea de către demoni însă presupune cedarea şi la nivelul conștiinței. Părinții Bisericii nu vorbeau despre lăcomie sau desfrânare sau despre lenevire ca simple patimi, ci vorbeau despre duhul lăcomiei sau duhul desfrânării sau duhul lenevirii. Este ușor de înțeles de ce!”

Preasfinția Sa a explicat că „demonizatul din Evanghelia de astăzi, acest om din ținutul Gherghesenilor, este vindecat de către Mântuitorul Hristos şi se liniștește. Demonii care ies din el sunt lăsați să intre într-o turmă de porci. Demonii îi cer Mântuitorului lucrul acesta”.

„Aici este cheia întâmplării! Mântuitorul Hristos nu îi lasă în văzduh sau la îndemână să-şi facă de cap cu alți oameni, ci îi îndeamnă către niște dobitoace, către o turma de porci. Dar nu întâmplător. Se pare, ca porcii erau bogăția oamenilor acelei cetăți, erau patima acelor oameni”.

Dragostea de aproapele

În ultima parte a predicii, Preasfințitul Părinte Paisie a vorbit despre neputința gherghesenilor de a se bucura de revenirea unui om în societate în pofida pierderii turmei de porci.

„Faptul că Mântuitorul Hristos a jertfit turma de porci, avuția locuitorilor Gherghesenilor, pentru a vindeca pe unul dintre semenii lor, probabil un fiu, sau frate, o rudă a cuiva, i-a revoltat atât de mult încât L-au rugat să plece de la ei”.

„Nu au acceptat să transforme avuția în dar, din dragoste. Ar fi fost un salt fantastic de la existența înțeleasă în mod materialist şi păcătos, la existența înțeleasă ca dragoste. Au fost puși în fața unui examen, dar nu l-au trecut”.

Preasfinția Sa l-a citat pe Părintele Dumitru Stăniloae care spune că „‹Dragostea este vârful existentei!› A exista la vârf înseamnă a avea dragoste ca în imnul Sf. Ap. Pavel despre dragoste. Dar ca să ajungem acolo, ca să ajungem la acea măsură a dragostei, trebuie să o exersăm mult, şi mai trebuie să gestionăm foarte jertfelnic avuția noastră, şi patimile de asemenea”.