PS Varlaam: Hristos îi vrea în corabia Bisericii Sale pe toți cei care cred în El, ca să-i treacă de pe pământ la Cer

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat, duminică, 10 august, Sf. Liturghie, la Catedrala Patriarhală, unde a vorbit despre rolul mântuitor al Bisericii, la care toți suntem chemați spre dobândirea vieții veșnice. 

„Corabia, prefigurare a Bisericii, apostolii siliți de Iisus să intre în corabie și care sunt prefigurare a tuturor ucenicilor lui Iisus, precum și toți cei care vor crede în El și se vor boteza în numele Sfintei Treimi, sunt cei pe care Hristos îi vrea în corabia Bisericii Sale, pe care să-i treacă de pe pământ la cer și de la moarte la viață – Acesta este adevărul pe care este întemeiată Biserica”.

Din Evanghelia după Matei, citită în duminica a noua după Rusalii, Episcopul vicar patriarhal subliniază că, asemenea ucenicilor aflați în corabie pe o mare învolburată, și noi suntem adesea copleșiți de grijile vieții, de frică și de nesiguranță. În aceste momente, în loc să privim către Hristos cu credință, ne lăsăm distrași de valuri și ajungem să ne scufundăm, la fel ca Petru.

De ce i-a silit pe ucenici să plece fără El?

Preasfinția Sa a punctat contextul istoric din care reiese faptul că Mântuitorul a încercat să-i ocrotească pe ucenicii săi de mulțimea, care L-a recunoscut pe Hristos drept Mesia. Acesta este și motivul pentru care apostolii au urcat fără Învățătorul lor în corabie.

„La sfârșitul zilei Mântuitorul, spune Sfântul Evanghelist Matei, i-a silit, adică i-a convins pe ucenici să urce în corabie și să treacă de cealaltă parte a mării, până ce El va da drumul mulțimilor. De ce i-a silit pe ucenici să urce în corabie și să plece fără El?”, a întrebat retoric Preasfinția Sa.

„Spune Sf. Evanghelist Ioan, că Iisus știind că mulțimile vor veni, Îl vor lua cu sila și Îl vor pune rege, S-a dus iarăși în munte să se roage în singurătate. Iată, deci, că mulțimile au acest plan, care, pe de o parte arăta recunoștința poporului, pentru că a fost hrănit în pustiu în chip minunat, din doar cinci pâini și doi pești. Pe de altă parte, poporul încă n-a priceput ceea ce El a spus, că împărăția Lui nu este din lumea aceasta și că El nu a venit în lume ca împărat pământesc să așeze la loc regatul lui Israel, ci ca Împărat al Împărăției netrecătoare a lui Dumnezeu”.

Legătura dintre însingurare și munte

Preasfințitul Părinte Varlaam a evidențiat singurătatea și rugăciunea Mântuitorului pe munte, ca model pentru viața duhovnicească a creștinului. După minunea înmulțirii pâinilor și peștilor, „S-a dus iarăși în munte să se roage în singurătate”, mulțumind pentru harul dumnezeiesc.

„Și iată că și după săvârșirea minunii, Hristos mulțumește din nou ca să ne arate nouă tuturor că orice faptă bună împlinită nu este lucrarea noastră, a puterilor noastre omenești, ci este lucrarea Harului lui Dumnezeu”.

Preasfinția Sa susține că muntele este, din perspectivă duhovnicească, un spațiu sacru al întâlnirii omului cu Dumnezeu, afirmând că înălțimea montană, este locul cel mai potrivit în care omul trebuie să-L caute pe Dumnezeu.

Această convingere este adânc înrădăcinată în istoria mântuirii: Moise Îl întâlnește pe Dumnezeu pe Muntele Sinai, Ilie pe Muntele Horeb, iar Solomon, la porunca divină, zidește Templul pe Muntele Sionului. Urmând această tradiție biblică, Mântuitorul urcă adesea în munte să se roage.

„În vârful muntelui, cerul se unește cu pământul. Și noi mergem în pelerinaj adeseori la locuri unde au pustiit sfinții Lui Dumnezeu, care și ei au ales muntele ca ecou al conștiinței umane, că omul a fost zidit de Dumnezeu ca o cinstită făptură cerească”.

„De aceea tindem spre Cer, pentru că suntem persoane chemate la moștenirea Împărăției cerurilor și am fost zidiți ca făpturi cinstite cerești. De ce singurătatea? Pentru că singurătatea oferă iarăși cea mai bună atmosferă pentru suflet, pentru a comunica în mod deplin, nestingherit de niciun zgomot, de nici o tulburare din lumea aceasta”.

Se luptau cu valurile

Ierarhul descrie cu detalii contextul evanghelic în care ucenicii, aflați în mijlocul unei furtuni pe Marea Galileii, se luptau cu valurile toată noaptea, deși erau pescari experimentați. Iisus vine la ei „la a patra strajă a nopții”, între orele 3 și 6 dimineața, mergând pe apă. Ucenicii, înspăimântați, cred că văd o nălucă, dar Iisus îi liniștește și le spune să nu se teamă.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul arată că reacția lui Petru, de a cere să meargă pe apă spre Iisus, nu exprimă neapărat o îndoială, ci mai degrabă o iubire arzătoare. Petru este prezentat ca un om impulsiv, dar profund devotat, gata să-și riște viața pentru Hristos, așa cum a făcut și în grădina Ghetsimani, când a scos sabia pentru a-L apăra.

„Dragoste pe care o arată și în condițiile acestea atât de dramatice ne învață în felul acesta să avem îndrăzneală, să nu ne temem atunci când știm că Iisus este în preajma noastră. Și să călcăm peste apă, peste șerpi și peste scorpii, pentru că nimic nu ne poate vătăma”, a transmis PS Varlaam.

„La un moment dat, spune Sfântul Matei, că Petru, văzând vântul, vântul se simte, nu se vede, dar se văd efectele lui. Pe uscat vedem cum vântul rupe ramurile copacilor sau îi smulge cu totul din rădăcină, dacă este foarte intens. Pe mare, vântul ridică valuri cât zidurile și atunci, văzând aceste valuri, Petru a început să se scufunde și a strigat către Iisus, «Doamne, scapă-mă»!”

Doamne scapă-mă!

Mântuitorul îl salvează imediat, arătând că atunci când Îl chemăm cu credință, El ne vine în ajutor. Ierarhul accentuează faptul că minunile relatate – mersul pe apă, potolirea furtunii și ajungerea grabnică la țărm – arată dumnezeirea lui Hristos și puterea Lui asupra firii.

„Nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de frică niciodată. Să nu ne lăsăm pradă fricii, care poate fi fatală, ci să ne punem încrederea, ca și Petru, în Hristos și atunci vom merge și noi, ca Petru. Dacă nu ne vom îndoi, nu ne vom scufunda niciodată”, a conchis ierarhul.